Concertul de Revelion la Sibiu, de trei ori mai scump ca anul trecut, Pentru cine plătește primăria 250.000 de euro

Publicat: 21 11. 2016, 17:52

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni corespondentului MEDIAFAX, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu i-a invitat Uriah Heep, Carla”s Dreams, Maxim, Domino, Rita și Daggu Project, dar pentru noaptea de Revelion se dorește și un spectacol de artificii pe fond muzical, combinat cu efecte pirotehnice.

„Casa de Cultură a municipiului Sibiu a invitat următorii artiști să cânte în această noapte specială: Uriah Heep, Carla”s Dreams, Maxim, Domino, Rita și Daggu Project. La miezul nopții programul include un spectacol de artificii pe fond muzical, combinat cu efecte pirotehnice. Prezentatoarea evenimentului va fi Nicolle Stănese. În ședința Consiliului Local din această săptămână se va discuta bugetul acestui eveniment, propunerea fiind de a aloca 1,2 milioane de lei. După aprobarea bugetului se vor parcurge etapele prevăzute de legislație pentru contractarea artiștilor și a serviciilor necesare organizării evenimentului”, se aratăn în comunicatul de presă transmis luni corespondentului MEDIAFAX.

Primarul Sibiului, Astrid Cora Fodor, a spus că evenimentul pe care Primăria se pregătește că îl organizeze în Piața Mare a orașului se dorește a fi „un moment de aducere aminte”, la 10 ani de la noaptea în care Sibiul a devenit Capitală Culturală Europeană.

„Îi așteptăm pe sibieni în Piața Mare, locul unde, acum 10 ani, în noaptea dintre ani, se dădea startul programului Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007, care avea să fie un moment de răscruce în dezvoltarea orașului din multe puncte de vedere, deschizându-l spre Europa. Va fi un moment de aducere aminte la care ne dorim să participe cât mai mulți sibieni, mai ales că pe scenă vor urca formații apreciate”, a declarat Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu.