Conferința MAS. Generalul Gheorghe Savu: Amenințările emergente pentru toată lumea sunt atacurile cibernetice

Publicat: 03 10. 2019, 12:33

Generalul Gheorghe Savu a precizat, joi, că amenințările la adresa securității României sunt și cele care sunt la adresa Uniunii Europene, dar sunt și câteva nuanțe diferite.

Potrivit lui Savu, amenințarea cea mai mare pentru România este cea din Est – menționând, printre altele, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei din 2014, când a fost anexată Crimeea- , iar în acest context, spune Gheroghe Savu, amenințările din Est nu pot fi aceleași și pentru statele care au, de exemplu, graniță la Oceanul Atlantic.

Potrivit lui Savu, România, NATO și Uniunea Europeană percep însă în mod similar celelalte amenințări la adresa securității, precum războiul hybrid sau atacurile cibernetice.

„Dacă vorbim despre amenințările emergente, aici discutăm de atacurile cibernetice și de războiul hibrid, pe care toată lumea le percepe în mod similar, iar aici s-au luat măsuri de colaborare și cooperare (la nivelul NATO și al Uniunii Europene – n.r.)”, a precizat generalul Gheorghe Savu, fost director al Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA), în cadrul Conferinței „Politica de securitate națională, de la gândirea strategică la instituțiile de apărare”, organizată de Monitorul Apărării și Securității.

Generalul Gheorghe Savu a mai precizat că România nu a reușit să aibă o strategie de securitate actualizată.

Gheorghe Savu este fost director al Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA) și fost șef al Reprezentanței militare la NATO și UE.

Monitorul Apărării și Securității (MAS) organizează joi, la Hotelul Marriott din București, Conferința pe tema „Politica de securitate națională, de la gândirea strategică la instituțiile de securitate și apărare”, un forum pentru dezbateri cu invitați de marcă din România și din străinătate. Printre subiectele care vor fi abordate la eveniment se numără „interesele naționale fundamentale și amenințările la adresa securității naționale”, „capacitatea României de a garanta securitatea națională” și conceptul de „securitate națională a României” în context internațional.

Pornind de la premisa că „securitatea națională reprezintă bunul public cel mai de preț al națiunii”, participanții la conferință, printre care se numără dr. Thomas-Durell Young, generalul israelian (r.) Itai Brun, generalul polonez (r.) Jaroslaw Strozyk, vor analiza semnificațiile conceptului de securitate națională în contextul transformărilor din sistemul internațional, în special în spațiul euro-atlantic.

Obiectivele Conferinței se referă la înțelegerea importanței securității și apărării naționale de către cetățenii României, la cunoașterea rolului instituțiilor, la transparența utilizării fondurilor publice, la implicarea cetățenilor în deciziile strategice și identificarea principalelor obiective și soluții ale viitoarei Strategii Naționale de Apărare.

foto: mapn.ro