Constanța: Vânzători de lemne de foc, sancționați de CJPC pentru că înșelau cumpărătorii la cântar

Publicat: 14 01. 2020, 14:47

Inspectorii Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au descoperit că vânzătorii nu aveau afișate prețurile și esența lemnului și foloseau unități de măsură diferite în locul metrului ster, inducând în eroare cumpărătorii.

În urma acțiunii desfășurate la 11 agenți economici, atât din orașul, cât și din județul Constanța, inspectorii CJPC au dat cinci amenzi în valoare de 12.000 lei, dar și șase avertismente, acolo unde au fost găsite doar deficiențe de informare.

Acțiunea oficialilor CJPC Constanța continuă și în zilele următoare.