Contracandidatul lui Erdogan acuză deepfake-uri rusești în CAMPANIA ELECTORALĂ: „Nu vă mai atingeți de statul turc”

Publicat: 12 05. 2023, 12:03
Actualizat: 12 05. 2023, 12:15
Sursă Foto - Facebook/âKemal Kilicdaroglu

Kemal Kilicdaroglu, principalul contracandidat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan la alegerile prezidenţiale din 14 mai, acuză Rusia că se implică în campania electorală și că este la originea unor deepfake-uri care au condus la retragerea din cursă a unui competitor.

Acuzaţiile lui Kemal Kilicdaroglu au intervenit la câteva ore după ce un alt candidat la președinție, Muharrem Ince, s-a retras din cursă în urma unei campanii de calomnie online, potrivit Agerpres.

„Dacă doriți prietenia noastră..”

„Dragi prieteni ruşi, sunteţi la originea montajelor, conspiraţiilor, falsurilor şi înregistrărilor care au fost dezvăluite ieri în această ţară. Dacă doriţi prietenia noastră după 15 mai, nu vă atingeţi de statul turc. Suntem în continuare în favoarea cooperării şi a prieteniei”, a scris Kemal Kilicdaroglu într-un mesaj pe Twitter.

Sondajele indică un uşor avans pentru liderul opoziţiei laice în faţa lui Erdogan la alegerile prezidenţiale de duminică.

Dacă niciun candidat nu primeşte mai mult de 50% din voturi, pe 28 mai va avea loc al doilea tur.

Unul dintre candidații la alegeri, Muharrem Ince, s-a retras joi din cursa electorală.

El şi-a anunţat decizia după ce a fost ţinta unei campanii de defăimare online, care includea în special imagini contrafăcute (deepfeka) ale lui în compania mai multor femei sau la volanul unor maşini de lux.

Totodată, sondajele arată că majoritatea alegătorilor lui Muharrem Ince (creditat în sondaje cu 2-4%) ar urma să se reporteze asupra lui Kemal Kilicdaroglu.