Control al Gărzii Financiare Prahova la clubul de fotbal Petrolul Ploiești. Se verifică documentele transferurilor

Publicat: 16 11. 2012, 17:07
Actualizat: 23 02. 2015, 13:09

Garda Financiară a declanșat controale încrucișate la cluburile de fotbal Petrolul Ploiești și Universitatea Cluj, comisarii verificând documentele în baza cărora s-au făcut transferurile unor fotbaliști de la echipa clujeană la cea din Ploiești, transferuri considerate suspecte de către procurori.

Comisari din cadrul Gărzii Financiare Prahova au început, vineri, controale la clubul de fotbal Petrolul Ploiești, verificând documentele în baza cărora s-au făcut transferurile mai multor jucători de la U Cluj la Petrolul Ploiești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Șeful Gărzii Financiare Prahova, comisarul Marian Fătu, a declarat că este vorba despre controale încrucișate, atât la clubul ploieștean, cât și la cel din Cluj Napoca.

Acesta a precizat că reprezentanții Gărzii Financiare verifică „modul în care s-au efectuat înregistrările acestor transferuri în contabilitatea FC Petrolul și toate celelalte documente care țin de aceste transferuri”.

Șeful Gărzii Financiare Prahova a arătat, de asemenea, că acest control nu este făcut ca urmare a unei solicitări din partea altor instituții, ci Garda Financiară Prahova s-a autosesizat.

Totodată, reprezentanți ai Gărzii Financiare Cluj au făcut verificări, miercuri, la sediul clubului de fotbal CFR Cluj, iar surse judiciare declarau că verificarea a vizat atât transferurile unor jucători, cât și alte activități financiare ale clubului.

Miercuri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au făcut două percheziții la sediile echipelor de fotbal Petrolul Ploiești și „U” Cluj.