Control de amploare în instanțe. Inspecția Judiciară verifică dosarele de mare corupție

Publicat: 10 05. 2018, 15:25

Potrivit sursei citate, verificările vor viza dosarele având ca obiect atât infracțiuni de corupție cât și infracțiuni asimilate acestora pentru care fie inculpații sunt persoane ce ocupă funcții de demnitate publică cum ar fi parlamentari, miniștri, secretari de stat, conducători ai autorităților administrative centrale, prefecți, consilieri județeni etc., fie valoarea prejudiciului este mai mare de 50.000 lei.

„Vor fi avute în vedere dosarele de mare corupție aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de stadiul procesual, inclusiv cele care, deși nu se mai află efectiv pe rolul instanțelor de judecată, nu au fost încă soluționate definitiv (dosare în curs de motivare a hotărârilor judecătorești, aflate în termenul legal de exercitare a căilor de atac sau care urmează a fi înaintate instanței de control judiciar sau altei instanțe), precum și dosarele care sunt susceptibile de exercitarea recursului în casație”, potrivit unui comunicat al IJ.

Raportul de control se întocmește pe baza referatelor de control intermediare (10 septembrie 2018, pentru primul semestru, și la 31 ianuarie 2019, pentru cel de al doilea semestru) și va fi înaintat Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la 19 aprilie 2019, menționează inspectorii.