Copiii români navighează nesupravegheați pe internet

Publicat: 05 02. 2013, 21:50
Actualizat: 25 06. 2013, 15:29

Aproape 70 la sută dintre părinți afirmă că nu verifică ce prieteni sau contacte adaugă copiii lor pe profilul de rețea socială sau în lista de yahoo messenger, iar 19,9 la sută dintre ei știu despre copiii lor că s-au întâlnit față în față cu o persoană pe care au cunoscut-o pe internet.

Organizația „Salvați copiii” a prezentat marți, de Ziua siguranței pe internet, „Studiul privind utilizarea internetului în familie”, care arată că 86,2 la sută dintre copii spun că folosesc internetul zilnic, iar 87 la sută dintre ei au cont pe Facebook. Dintre cei prezenți pe o rețea de socializare, 29 la sută au profiluri publice.

De asemenea, peste jumătate dintre copii afirmă că au fost jigniți sau deranjați în mediul online, iar 43 la sută spun că în ultimul an au văzut pe internet imagini sau filme cu conținut sexual.

Pe de altă parte, 62,9 la sută dintre părinți spun că nu verifică ce prieteni sau contacte adaugă copiii lor pe profilul de rețea socială sau în lista de messenger, 71,3 la sută nu controlează mesajele de pe e-mail sau messenger, iar 58,7 la sută nu verifică site-urile vizitate cei mici.

Potrivit studiului, aproape jumătate dintre părinții chestionați au afirmat că știu despre copiii lor că în ultimul an au văzut imagini agresive sau violente cu oameni care atacă sau omoară alți oameni, 21,6 la sută – că au văzut imagini cu conținut sexual pe internet, iar 19,9 la sută – că cei mici s-au întâlnit cu față în față cu o persoană pe care au cunoscut-o pe internet.

Dintre copiii care afirmă că s-au întâlnit față în față cu cineva cunoscut pe internet (55 la sută din total eșantion), 10 la sută spun că au fost deranjați ca urmare a acestui fapt.

Studiul mai arată că majoritatea se întâlnesc cu persoane de aceeași vârstă, vorbesc cu alte persoane despre această întâlnire, iar jignirile sunt principalul lucru pe care copiii îl menționează ca fiind deranjat.

Șeful Serviciului de combatere a criminalității informatice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), Virgil Spiridon, a declarat, la prezentarea studiului, că în România nu se înregistrează un nivel ridicat de criminalitate informatică, însă peste tot în lume trendul în acest domeniu este în creștere.

Potrivit lui Spiridon, specifice pentru România sunt, din acest punct de vedere, diversitatea, adică folosirea de modalități de operare vechi mereu îmbunătățite, și noutatea.

Reprezentantul IGPR a precizat că anul trecut, în România, au fost înregistrate peste 1.000 de cazuri de criminalitate informatică, iar 200 au fost soluționate cu trimitere în judecată, în total fiind vizate 542 de persoane.

În cadrul proiectului Singur.info, în care a fost făcut studiul, funcționează și un hotline, numărul de sesizări înregistrate în 2012 fiind de trei ori mai mare față de 2011.

Potrivit statisticilor, de la înființare și până în decembrie 2012, la acest hotline s-au primit, în total, 2.640 de sesizări, dintre care 83 la sută fac referire la conținut ilegal (62 la sută reprezentând pornografie infantilă și 21 la sută – pornografie adultă accesibilă minorilor), patru la sută – la cyberbullying (hărțuire cibernetică), iar 13 la sută – la nuditate, spam și alt tip de conținut dăunător.

În ceea ce privește originea site-urilor și materialelor ce au făcut subiectul acestor sesizări în 2012, aproximativ 61 la sută din conținutul ilegal raportat este găzduit în România, 28 la sută – în SUA, trei la sută – în Rusia, iar opt la sută – în alte țări precum Olanda, Suedia, Germania sau Canada.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 600 de copii cu vârste între șapte și 18 ani și 600 de părinți.

Chestionarele au fost aplicate în cadrul școlilor, iar selecția acestora a fost aleatorie. Eșantionul de copii este reprezentativ cu o eroare de +/- 4 % la nivelul copiilor din mediul urban.

Perioada de desfășurare a cercetării de teren a fost iulie – septembrie 2012.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPTĂM AICI: FACEBOOK GÂNDUL EDUCAȚIE