Copil de 11 ani, în comă alcoolică după ce a băut doi litri de vin

Publicat: 15 02. 2012, 10:26
Actualizat: 19 02. 2012, 11:16
Un copil în vârstă de 11 ani din localitatea vasluiană Strâmtura a ajuns în comă alcoolică la spital, după ce a băut acasă la nașul său de botez o sticlă de doi litri cu vin.

Un copil în vârstă de 11 ani din localitatea vasluiană Strâmtura a ajuns în comă alcoolică la spital, după ce a băut acasă la nașul său de botez o sticlă de doi litri cu vin. Internat în stare gravă la Spitalul de copii "Sfântul Nicolae" din Bârlad, băiețelul a fost diagnosticat de medici cu intoxicație acută cu alcool etilic, fiind supus în regim de urgență tratamentului specific în astfel de situații.

După ce și-a revenit din starea de inconștiență, Ionuț Alexandru M. a povestit cadrelor medicale că a fost obligat de către cel care l-a botezat să consume o sticlă întreagă de doi litri cu vin.

Imediat ce copilul își va reveni, acesta va fi supus unui examen psihiatric pentru a se stabili dacă nu are probleme în urma consumului frecvent de alcool. În plus, conducerea spitalului bârlădean va sesiza Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui în vederea declanșării unei anchete sociale la familia lui Ionuț Alexandru M. În funcție de rezultat, se va hotărî dacă băiețelul va fi scos din mediul în care trăiește și dat în plasament unui asistent maternal profesionist.

Â