Copil filmat de părinți când conduce un Mercedes de lux. Imaginile au fost distribuite pe Facebook

Publicat: 02 05. 2019, 11:29

This browser does not support the video element.

Filmul cu isprava micuțului a fost postat pe Facebook chiar de familia copilului și preluat, apoi, pe un grup al șoferilor din Dolj.

În imagini se vede cum, înainte să urce la volan, copilul pozează în fața bolidului, cu un picior așezat pe bara din față a mașinii. Apoi, dezinvolt, deschide ușa din stânga, cât el de mare, și, ținându-se de volan, reușește să se aranjeze în scaun. Mai pozează o dată pentru adultul care îl filmează, apoi pornește mașina.

Fără să ajungă pe spătarul scaunului și cu ambele mâini pe volan, copilul face o întoarcere de 360 de grade și oprește mașina.

La finalul „cursei”, o nouă poză, de această dată cu brațele ridicate, semn al victoriei, pentru că reușise să conducă bolidul de lux.

Imaginile au strâns în câteva ore sute de vizionări și comentarii. Oamenii sunt uimiți și îi acuză pe părinți că l-au învățat și i-au permis copilului să conducă mașina.

Filmul a ajuns și în atenția polițiștilor.

„În cauză se fac cercetări pentru conducere fără permis și încredințarea autovehiculului unei persoane despre care se știe că nu are permis. În acest moment sunt anchetate mai multe persoane. Urmează să se stabilească data când a fost comisă fapta și de cine era însoțit minorul în momentul în care s-a urcat la volanul mașinii”, a declarat Mihaela Gârd, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.