Copil în stare gravă după ce i-a explodat o petardă militară în mână

Publicat: 06 06. 2012, 14:07
Actualizat: 17 05. 2013, 15:08

Un băiat de opt ani, din Tecuci, a ajuns la spital în stare gravă, după ce o petardă de manevră i-a explodat în mână, iar Parchetul Militar Iași a declanșat o anchetă în condițiile în care elementul de muniție ar putea proveni de la o unitate militară din Bârlad, unde lucrează tatăl copilului, informează Mediafax.

Potrivit cadrelor medicale de la Serviciul de Ambulanță din Galați, copilul a fost preluat de un echipaj care l-a transportat la Spitalul Municipal din Tecuci. Pentru că era în stare critică, băiatul a fost preluat de SMURD și dus la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde mâna dreaptă i-a fost amputată până la braț. Totodată, băiatul suferă și de „amnezie de retragere”.

„Copilul este în Secția de Terapie Intensivă, este conștient, dar are amnezie de retragere. Medicii i-au amputat mâna dreaptă până la braț”, a spus medicul Raluca Alexandru.

Ea a precizat că băiatul are și escoriații pe abdomen și pe membre, dar medicii speră că rănile suferite după ce i-a explodat în mână o petardă de manevră să nu fie cu risc major.

Incidentul s-a petrecut, marți, la ora 15.40, după ce petarda unică de exercițiu cu care se juca băiețelul i-a explodat în mână, a precizat Spânu, care a adăugat că petarda a fost găsită la domiciliul familiei, din municipiul Tecuci, dar încă nu s-a stabilit cum a ajuns aceasta acolo.

Tatăl copilului de opt ani este plutonier-major la Batalionul 83 LAROM Bârlad, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu. Conform sursei citate, pe toată durata cercetării, plutonierul-major va fi prezent la serviciu pentru a da explicații.