Copilul din Vaslui, care avea arsuri pe 75% din corp, a murit la Spitalul „Grigore Alexandrescu”

Publicat: 21 11. 2019, 16:40

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru, a precizat, pentru MEDIAFAX, că minorul din Vaslui, care a fost internat după ce au căzut peste el rufe care au luat foc a murit.

Copilul, în vârstă de 3 ani, a fost adus din Vaslui la Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” cu arsuri pe 75% din corp.

Minorul a fost operat în urmă cu câteva zile. Acesta avea arsuri pe căile aeriene superioare, pe față, în regiunea cervicală, pe toarce, mâini și pe coapsa stângă. Medicii din Iași au încercat să îl trimită la București cu elicopterul, însă din cauza vântului s-a luat decizia de a fi transportat pe cale rutieră la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, din Capitală.

Micuțul, din comuna Băcani, județul Vaslui, dormea singur, în camera sa, vineri seara, iar peste el au căzut rufele care au luat foc, pe sobă, unde mama lui le pusese la uscat.