Corupție la Tribunalul București. Stenograme cu judecătoarea Viorica Dinu: „Cei care dau și primesc mită nu fac altceva decât să mănânce o pâine”

Publicat: 15 03. 2013, 18:00
Actualizat: 01 05. 2015, 12:07

În referatul procurorilor prin care au cerut arestarea judecătoarei Viorica Dinu de la Tribunalul București anchetatorii spun că magistratul a discutat cu unul din avocații care i-au remis șpaga despre filierele de mită din instanțe. Viorica Dinu spunea că sunt unii judecători care ar fi „prea tâmpiți” ca „să facă” bani. Dosarul investigat de DNA relevă că Viorica Dinu și colega sa, Antoanela Costache, făceau parte dintr-o rețea în care avocații mituiau judecătorii pentru a le pune în libertate clienții închiși.

Judecătoarele Viorica Dinu și Antoanela Costache au fost arestate preventiv în urma unei investigații a DNA în care sunt acuzate de luare de mită și trafic de influență. Cele două judecătoare ar fi primit diverse sume de bani pentru a aproba cererile de eliberare condiționată a diverșilor inculpați încarcerați. Printre cei care le-ar fi mituit pe judecătoare se numără și fratele lui Dinel Staicu. Acesta le-ar fi promis celor două judecătoare 150.000 euro pentru a-l elibera condiționat pe Dinel Staicu. În final, Viorica Dinu a primit 55.000 euro, însă Dinel nu a fost eliberat judecătoare restituind banii. În acest caz banii erau remiși prin intermediul unui avocat.

Discuția dintre judecătorul DINU VIORICA și soții PETRE DANIELA și PETRE DANIEL-COSTEL abundă în referiri la diverși judecători, avocați și intermediari implicați în acte de corupție, se arată în referatul DNA.

Protrivit procurorilor cei trei interlocutori schimbau informații despre cine și cu cine „lucrează”, dar și despre judecători care ar fi „prea tâmpiți” ca „să facă” bani, accentele filozofice ale conversației fiind axate pe aceea că cei care dau și primesc mită nu fac altceva decât „să mănânce o pâine”.