COVID-19. Cele trei scenarii luate în calcul pentru ca pandemia de coronavirus să ia sfârșit

Publicat: 21 03. 2020, 12:12
Actualizat: 06 04. 2021, 14:51
O pacientă infectată cu coronavirus, a intrat în stop cardio-respirator

Carantina totală nu este sustenabilă pe termen lung. Efectele economice și sociale ar fi catastrofale, potrivit unei analize BBC în care sunt prezentate și trei scenarii care pot pune capăt crizei coronavirusului.

Țările au nevoie de o „cale de ieșire” din strategia actuală, pentru a ridica restricțiile și a reveni la stilul de viață normal. „Nicio țară nu are o strategie de ieșire din criză”.

Potrivit oamenilor de știință, există trei scenarii care pot pune capăt crizei coronavirusului: vaccinarea, dezvoltarea imunității sau schimarea permanent a stilului de viață.

1.Vaccinarea – cel mai optimist scenariu prevede comercializarea peste 12 sau 18 luni

Primul vaccin experimental împotriva Covid-19 în SUA a fost testat în această săptămână pe oameni, dar cel mai optimist scenariu prevede comercializarea de abia peste 12 sau 18 luni.

„Un vaccin, cea mai bună soluție”

2. Dezvoltarea imunității – Populația se va infecta cu virusul și se va imuniza, astfel încât economia va continua să funcționeze. Imunizarea unei părți importante a populație nu poate fi realizată în mai puțin de doi ani.

Guvernul de la Londra a avut acest tip de abordare asupra situației la începutul crizei de coronavirus. Britanicii au refuzat să închidă școlile și grădinițele, lăsând libere chiar și evenimente care însumează mii de persoane.Logica guvernului a fost  aceea că o mare parte din populație se va infecta cu virusul și se va imuniza, astfel încât economia britanică va continua să funcționeze.Strategia Premierului Boris Johnson s-a tradus prin ideea că un număr cât mai mare de cetățeni britanici vor lua boala, pentru ca mai apoi, populația să se imunizeze.

Premierul britanic Boris Johnson a renunțat la strategia imunității şi a ordonat persoanelor vulnerabile să se izoleze timp de 12 săptămâni, intensificând lupta cu epidemia de coronavirus care se îndreaptă spre perioada de vârf, transmite Reuters.

Imunizarea unei părți importante a populației nu poate fi realizată în mai puțin de doi ani, susține profesorul Neil Ferguson de la Colegiul Imperial din Londra. Chiar și în acest caz, nu se știe dacă imunizarea va fi de ajuns, pentru că alte tipuri de coronavirus, în afară de Covid-19, revin de mai multe ori în decursul vieții pentru mulți pacienți.

Consilierul britanic pe probleme de sănătate, profesorul Chris Whitty, a precizat că pe termen lung, cea mai bună soluție este găsirea unui vaccin: „Sperăm să se întâmple cât mai curând posibil. La nivel global, știința va veni cu soluții”.

3. Alternativele – perioadă de timp necunoscută

Cea de-a treia variantă  presupune păstrarea unor restricţii parţiale, precum cele din prezent, dar şi introducerea testării intensive, urmată de izolarea imediată a celor bolnavi.

„Am încercat deja să identificăm şi să izolăm rapid bolnavii, dar se pare că nu a funţionat”, mai spune profesorul Woolhouse.