Cozmin Gușă, surprins cu 108 kilometri la oră în localitate, a rămas fără permis de conducere

Publicat: 14 09. 2013, 12:47
Actualizat: 28 03. 2019, 04:53

Analistul politic Cozmin Gușă, acționar majoritar al Realitatea Media, a fost surprins, sâmbătă, de către angajații Poliției Rutiere Sibiu în timp ce conducea mașina, pe DN 1, în localitatea Apoldu de Sus, cu 108 kilometri la oră, fiindu-i suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Gușă a fost identificat de către lucrătorii Poliției Rutiere în timp ce circula cu viteză în localitate.

„A fost identificat circulând cu 108 kilometri la oră pe Drumul național 1, în localitatea Apoldu de Sus, unde limita de viteză este de 50 de kilometri la oră”, a declarat Luciana Balteș.

Potrivit acesteia, polițiștii au decis suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile și aplicarea unei sancțiuni contravenționale.

Cozmin Gușă a predat permisul de conducere și și-a continuat drumul în baza dovezii de circulație cu valabilitate de 15 zile pe care a primit-o de la agenții de poliție.