CRIMA DIN VASLUI. La 74 de ani, și-a omorât concubina incendiind-o. Bărbatul este la a treia crimă

Publicat: 14 08. 2012, 22:46
Actualizat: 08 02. 2016, 23:13

Un bărbat de 74 de ani, din localitatea vasluiană Huc, este cercetat pentru omor deosebit de grav, fiind acuzat că și-a stropit concubina cu diluant și apoi i-a dat foc, după care a ținut ușa ca aceasta să nu poată ieși, femeia murind în chinuri groaznice, autorul fiind deja la a treia crimă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au declanșat cercetările în cazul unui recidivist acuzat că și-a ucis concubina cu o cruzime ieșită din comun, potrivit anchetatorilor, după ce și-a incendiat concubina pe care apoi a ținut-o închisă în casă, unde femeia a ars ca o torță vie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit primelor cercetări ale anchetatorilor, Ion Tălpean a stropit-o pe femeia de 68 de ani cu o sticlă de un litru cu diluant, iar apoi i-a dat foc. Ulterior, bărbatul a ieșit din casă, acolo unde a avut lor întreaga scenă, și a ținut de ușă astfel încât concubina lui să nu poată ieși.

„În urma cercetărilor la fața locului, am descoperit urme de scrijelituri de unghii pe interiorul ușii, cum probabil victima încerca să iasă. Din păcate, nu a reușit și, în consecință, s-a refugiat într-o cameră din locuință, s-a dezbrăcat de haine și a încercat să intre sub un pat. Cu excepția unei părți din abdomen, femeia a ars complet, murind în chinuri groaznice. De aceea, având în vedere cruzimea cu care a comis crima, autorul va fi cercetat pentru omor deosebit de grav”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Ovidiu Berinde.

În ceea ce-l privește pe principalul suspect al crimei, acesta a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri de gradele doi, trei și patru pe 50 la sută din suprafața corpului, prognosticul medicilor în privința șanselor sale de supraviețuire fiind unul rezervat.

Bărbatul a suferit aceste arsuri după ce, în momentul în care și-a stropit concubina cu diluant, și-a dat și lui din greșeală pe haine cu substanța inflamabilă. Ulterior, când a incendiat-o pe femeie, hainele i-au luat și lui foc. Bărbatul a reușit, totuși, să ajungă până la vecini, aceștia solicitând intervenția ambulanței.

În urma studierii cazierului lui Ion Tălpean, procurorii au constatat că autorul se află deja la a treia crimă în ultimii 37 de ani. Prima dintre ele a fost comisă în 1975, pentru care bărbatul a stat încarcerat 16 ani. A doua crimă a avut loc în 1997, însă a reușit să fie eliberat condiționat după numai trei ani de pușcărie.