Cristian Tudor Popescu: Nu aș apăra ca libertate de expresie ceea ce au publicat jurnaliștii francezi, dar cei care au înțeles să răspundă cu gloanțe trebuie aduși în fața justiției

Editorialistul gândul Cristian Tudor Popescu a comentat atentatul de miercuri de la Paris, în care zece jurnaliști și doi polițișt au fost uciși de două persoane cu cagule pe față care au intrat în sediul publicației Charlie Hebdo deschizând focul cu arme automate.

Cum comentați ceea ce s-a întâmplat astăzi la Paris?

CTP:  E vorba de o crimă oribilă pentru care nu poate exista nicio justificare. E ceea ce spunea memorabil Toma Caragiu, cu niște ani în urmă: o încercare de a omorî râsul. Pentru că acele gloanțe pornite din Kalșnicov au trecut prin hârtia revistei și au ajuns în oameni.

Asistăm la o confruntare între două culturi, între două credințe diferite.

CTP: E o confruntare a două culturi, nu a două credințe.  E vorba de cultura libertății de expresie specifică societății occidentale, de valoarea atașată libertății de expresie, de faptul că nu trebuie să existe subiecte interzise de către cineva, autoritate statală sau bisericească, pentru presă. Iar de cealaltă parte este cultura omorului care se manifestă din ce în ce mai des în anii din urmă, în societatea islamică, în părțile ei deviate total în extremism. Putem să ne reamintim de Salman Rushdie, autorul Versetelor satanice, cel care a fost condamnat printr-o fatwa – un decret al unui înalt ierarh religios prin care cel care a îndrăznit să atenteze la prestigiul profetului Mahomed, al valorilor islamice, poate fi ucis de orice credincios islamic. Scriitorul Salman Rushdie a trăit ani de zile sub această teroare, ascuns în Occident, prin diverse locuințe. De asemenea, a fost scandalul monstru pe care l-a stârnit incendierea unui Coran unui pastor cretin din Statele Unite. Sau decapitările demostrative la televizor practicate acum de organizația teroristă Stat islamic.

Îmi amintesc că prin 2005 au apărut primele astfel de caricaturi cu profetul Mahomed, într-un ziar european, în niște posturi satirice. Și s-a pus problema reproducerii lor în presa românească. M-a sunat atunci președintele Traian Băsescu, în calitatea mea de președinte al Clubului Român de Presă, și am căzut de acord că nu este bine, că nu este deloc oportun și nu merită ca presa română să reproducă așa ceva. Și atunci, consiliul de onoare al Clubului Român de Presă a formulat o recomandare către toate publicațiile și televiziunile să se abțină de la reproducere, recomandare care a fost respectată în bună măsură.

Considerați că jurnaliștii francezi au îndrăznit prea mult publicând astfel de caricaturi?

CTP: Jurnaliștii francezi au forțat nota într-un mod cu care eu ca jurnalist nu sunt de acord. Cred cu tărie în libertatea noastră de expresie. Cred că nimeni nu poate și nu trebuie să ne interzică nimic cu excepția legii, bineînțeles, a încălcării Constituției.  Nu cred că trebuie să vină cineva să ne impună niște tabu-uri asupra unor subiecte, dar în același timp cred că trebuie să ne impunem noi niște limite. Dacă nu ne impunem noi niște limite, prin autoreglementare, care, din păcate, în România lipsește cu desăvârșire, atunci libertatea noastră devine o libertate a haosului, o liberate a unei particule libere să se miște brownian. Nu cred că dorim așa ceva. Este nevoie de autolimitări, iar în acest caz, jurnaliștii francezi au forțat nota exclusiv pentru a-și vinde revista, pentru a mări tirajul cu orice preț.

Vă întrebam dacă au îndrăznit prea mult având în vedere tonul caricaturilor publicate. Le-ați văzut?

CTP: Nu am văzut toate caricaturile, dar pe una dintre ele, care apare chiar pe copertă, scrie ‘Le Coran c”est de la merde”. După  care urmează o poantă cu niște gloanțe care trec printr-un Coran. Astă nu mai e umor, nu mai e satiră. Știm cu toții ce înseamnă ‘merde” în limba franceză. Asta e o jignire premeditată, o provocare în ultimă instanță adresată islamiștilor. Eu nu aș apăra ca liberate de expresie ceea ce au publicat jurnaliștii francezi și conduita editorială a publicației. Dar cu siguranță, cei care au înțeles să răspundă cu gloanțe unui act de presă, fie el tabloid, nefericit, de prost gust, jignitor, trebuie cu siguranță urmăriți și aduși în fața justiției.