CSM discută joi suspendarea procurorului Cristian Ovidiu Popescu din cazul Caracal

Publicat: 01 08. 2019, 08:08

Procurorii CSM se întrunesc, joi, pentru a discuta propunerea inspectorilor judiciari de suspendare a procurorului din Caracal care nu ar fi permis agenților de poliție să încalce mandatul de percheziție și să descindă în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal înainte de ora 6:00.

Pe ordinea de zi a ședinței de joi a Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se află dosarul în care Inspecția Judiciară cere suspendarea procurorului Cristian Ovidiu Popescu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, în temeiul articolului 52, alineat 1, din Legea 317/2004.

Articolul 54, alineat 1, din Legea 317/2004 arată că : „Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acțiunii disciplinare, până la pronunțarea hotărârii de către secția corespunzătoare”.

Secția pentru procurori a CSM se întrunește după ce Inspecția Judiciară a anunțat, miercuri, că a început cercetarea disciplinară față de procurorul Cristian Ovidiu Popescu.

Inspecția a propus CSM suspendarea acestuia din funcție până la încheierea cercetării disciplinare.

„Inspectorii judiciari din cadrul Direcției de inspecție pentru procurori au dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorul Popescu Cristian Ovidiu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență”, se arată în informarea Inspecției Judiciare.

Nicolae Alexe, fost adjunct IPJ Olt, a declarat că a propus procurorilor care se ocupau de dispariția Alexandrei, să intre în flagrant în casa lui Gheorghe Dincă, invocând prevederea din Constituție care le permitea acest lucru, însă magistrații nu au fost de acord, deoarece nu erau siguri că victima e acolo.