Cu cât se „vinde” un post de șofer sau dispecer în cadrul RATB. O angajată a fost reținută

Publicat: 28 05. 2014, 16:26
Actualizat: 31 01. 2019, 18:19

Femeia, în vârstă de 37 de ani, a fost prinsă marți în flagrant, în timp ce primea 500 de lei de la una dintre cele trei persoane.

„În urma cercetărilor efectuate în această cauză, polițiștii de investigare a fraudelor din cadrul Poliției Capitalei au constatat faptul că femeia, funcționar în cadrul unei companii de transport public, ar fi primit 2.000 de euro și 9.500 de lei de la trei persoane, în urma promisiunii angajării în cadrul companiei”, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Poliției Capitalei.

Surse din Poliție au declarat pentru MEDIAFAX că femeia este angajată la Regia Autonomă de Transport București.

Anchetatorii au stabilit că angajata RATB a mai cerut și a primit de la aceeași persoană 3.000 de lei în 11 aprilie și 500 de lei în 22 mai, după ce i-a promis că o va ajuta să se angajeze dispecer în cadrul regiei.

Totodată, femeia ar mai fi solicitat și primit 2.000 de euro în luna martie 2013 și 5.500 de lei în aprilie 2014, de la doi bărbați, spunânduă-le că le poate aranja să se angajeze ca șoferi în cadrul regiei.

Femeia a fost reținută pentru trei infracțiuni de trafic de influență.