Cu ce s-a ocupat Firicel din „Las Fierbinți”, înainte să ajungă în celebrul serial. Puțini cred că Toma Cuzin are această calitate

Publicat: 12 06. 2020, 21:20
Actualizat: 12 06. 2020, 21:27
Cu ce s-a ocupat Firicel din „Las Fierbinți”, înainte să ajungă în celebrul serial (Actorul Toma Cuzin, alias Firiciel, în stânga)

Actorul Toma Cuzin, devenit cunoscut datorită personajului „Firicel”, din serialul „Las Fierbinți”, difuzat de PRO TV a fost dansator la ansamblul „Doina Gorjului“ din Tg-Jiu, a lucrat pe șantier, în mină și s-a îndrăgostit de soția sa la vârsta de 16 ani.

Așadar, viața lui Toma Cuzin pare desprinsă tot dintr-un film. A avut diferite slujbe, de tot felul, înainte de a deveni actor, care l-au ajutat să își câștige existența.

“Am fost dansator la «Doina Gorjului», miner, electrician, agent imobiliar, bucătar, gardă de corp și altele. Am lucrat miner un an și jumătate, după care m-am transferat ca dansator. M-am transferat în interes de serviciu, din funcția de miner, în funcția de balerin”, a povestit Toma Cuzin, într-un interviu pentru Adevărul.

Meseriile pe care le-a practicat cu mare plăcere l-au ajutat foarte mult în cariera de actor, de mai târziu. „Capeți o ușurință de a te adapta oricărei situații, te transpui mai ușor în pielea personajului”, spune actorul.

De unde provine prenumele său

Prenumele de Cuzin, foarte rar întâlnit, se datorează nașei lui pe care o chema Cuzina.

Din 2012, Toma Cuzin i-a dat viață personajului ”Firicel”, din serialul de mare audiență “Las Fierbinți”.

„Mi l-am asumat, mi-am asumat orice. Dacă se termină serialul, voi face altceva, chiar dacă în memoria colectivă poate voi rămâne Firicel. Dar oamenii uită mult mai repede azi decât acum 20-25 de ani, pentru că au acces la mult mai multe informaţii şi lumea se schimbă mult mai repede. Nu mă aşteptam la un asemenea succes, nu mi l-am asumat şi nu cred că mi-l voi putea asuma vreodată. Dar e mult spus succes, am căpătat un anumit tip de popularitate, iar pentru asta nu eşti pregătit niciodată. Eşti pregătit poate doar dacă asta îţi doreşti dintotdeauna. Eu încă n-am învăţat să fiu omul de succes. După «Las Fierbinţi» am făcut «Aferim», am făcut «Comoara», «Bucureşti Non-Stop», «Pronunţare», «Moromeţii»”, a povestit Toma Cuzin în interviul respectiv.

Cum și-a cunoscut soția

Toma Cuzin s-a îndrăgostit de Cristina pe când avea 16 ani, iar de atunci n-a mai văzut în fața ochilor altă femeie.

„Am cunoscut-o pe un lac, unde se duceau copiii să facă baie. Am văzut-o şi trei ani n-am mai văzut nimic în faţa ochilor”, povestea actorul.

Cristina Toma este artist plastic și au împreună doi copii, o fetiță și un băiețel. În 2015, cei doi soți au jucat, alături de fiul lor, Nicodim, în pelicula „Comoara”, regizată de Corneliu Porumboiu, iar la premieră a venit toată familia, în formulă completă.

„Eu eram miner şi intrasem într-o familie de artişti, de oameni de cultură, mama ei era profesoară, tatăl ei era inginer, iar ea, artistă. Îţi dai seama cum eram eu… La întâlnirile cu ei nu trebuia să se vadă şi să se simtă… Cumva, am reuşit să-i păcălesc până n-a mai fost nevoie să mă prefac în faţa lor. Ei m-au plăcut oricum, am avut o relaţie foarte bună. Mama ei, fiind profesoară de Română şi Franceză, chiar m-a învăţat gramatică. Mă hotărâsem să dau la Sport şi mama ei m-a învăţat să vorbesc, să scriu cât de cât corect şi aşa am intrat la Facultatea de Sport, dar nu am terminat-o, pentru că în 2002 m-am apucat de Actorie”, a mai povestit Toma Cuzin.

Doliu la Pro TV, după moartea unui cunoscut actor din serialul „Las Fierbinți”

Constantin Drăgănescu, cunoscutul actor din serialul „Las Fierbinți” de la Pro TV, a murit la sfârșitul lunii martie, la vârsta de 84 de ani. Mirela Oprișor, „Aspirina” din același serial, a făcut tristul anunț.

„Dumnezeu să te odihnească! Vei rămâne mereu în inima mea”, a scris Mirela Oprișor, pe contul său de Instagram.

Povestea tragică a artistei de peste Prut ucisă de soț. Actrița jucase în „Las Fierbinți”

În luna februarie a anului 2018 o actriță de peste Prut a fost ucisă de soțul ei, care s-a sinucis ulterior. Femeia jucase într-un episod al îndrăgitului serial românesc „Las Fierbinți”. Acum, rudele povestesc detalii despre crimă.

Anastasia Ceaci, o cunoscută actriță și cântăreață din Republica Moldova a fost înjunghiată anul trecut de soțul ei stomatolog.

Actrița a avut o apariție și în televiziunea românească, la Pro TV. A jucat în sezonul doi al serialului Las Fierbinți, interpretând roulul unei femei fatale care sucea mințile personajelor Geani, Bobiță, Robi și Firicel.