Cuc, după accidentul din Ialomița: Îl invit pe președinte la o cafea, să-i explic despre infrastructură și autostrăzi

Publicat: 05 10. 2019, 19:40

„Dacă președintele nu are consilieri, îl primesc la o cafea și îi pot explica președintelui cum este cu autostrăzile și în ce stadiu suntem…Când vorbește de infrastructură, trebuie să și cunoască zona. Știu că este complicat să cunoști când te plimbi cu avioane private înmatriculate pe trei firme separate, ba în SUA, ba în Marea Britanie, ba în Luxemburg, este greu să vezi ce se întâmplă în România, dar lângă acel drum era o autostradă”, a spus Cuc.

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, după ce 10 persoane au murit în urma unui accident produs în zona Ialomița, că de vină e nepăsarea „criminală” a PSD și lipsa de infrastructură decentă. Șeful statului a transmis condoleanțe.

„Avem nevoie de infrastrcutură rutieră, digitală. Astăzi avem dinpăcate încă o dată un exemplu de ce este absolută nevoie, de infrastrcutură decentă. Azi-dimineață la 6 și ceva am primit un mesaj cutremurător. Între Urziceni și Slobozia a avut loc un accident rutier groaznic cu 10 morți și aproape 10 răniți grav. M-a întristat foarte mult. Ce poți să spui, condoleanțe și îmi pare foarte rău. Ce să înțelegem de aici? Să înțelegem că lispa de infrastrcutură ucide, precum și corupția ucide. Această nepăsare criminală a PSDiștilor costă vieți de români. Dragii mei, avem nevoie de această infrastrcutră. Ideea cu autostrada nu este doar o ambiție politică, în niciun caz un moft. Acum, în secolul XXI, secolul mobilității avem nevoie de infrastructură ca de aer, altfel pur și simplu vom rămâne în urmă”, a declarat Klaus Iohannis, în Iași.

Bilanțul final al accidentului rutier produs în zona localității Sfântul Gheorghe din Ialomița arată că 10 oameni au murit și șapte au fost răniți. Polițiștii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs după ce TIR-ul a pătruns pe contrasens și a lovit microbuzul care ducea, sâmbătă dimineața, pasagerii spre locurile de muncă.