#cugandullaanimale. Jandarmii din Bacău au eliberat un urs prins într-un laț | VIDEO

Publicat: 03 10. 2019, 16:32

This browser does not support the video element.

Jandarmii băcăuani au fost sesizați, joi, că în localitatea Cașin, zona „Pochita” se află un urs prins în laț, iar la locul semnalat au fost trimise mai multe echipaje pentru a-i proteja pe localnici și pentru a-i împiedica să se apropie de animal.

„Echipe de intervenție din cadrul administratorului fondului de vânătoare, precum și ai Direcției Sanitar Veterinare Bacău au acționat pentru tranchilizarea animalului și salvarea acestuia”, au declarat reprezentanții IJJ Bacău.

Aceștia atrag atenția că, potrivit legii, practicarea vânătorii cu lațul constituie infracțiunea de braconaj, faptă pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.