Cum a fost pedepsit șoferul din Capitală care a luat intenționat pe capotă un tânăr. Bărbatul este dascăl

Publicat: 03 05. 2018, 19:49
Actualizat: 03 05. 2018, 20:47

Dragoș Mihai Lazăr, șoferul care l-a împins câțiva metri cu capota mașinii pe pietonul în vârstă de 17 ani, este urmărit penal pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și a liniștii publice.

Procurorii au arătat că, din probele administrate, a reieșit faptul că, miercuri, 2 mai, în jurul orei 13:15, în timp ce se deplasa în Capitală, pe strada Principatele Unite din Sectorul 4, șoferul SUV-ului a oprit la o distanță de aproximativ o jumătate de metru de trecerea de pietoni, după care a pornit de pe loc și l-a împins pe carosabil pe tânăr, care era angajat regulamentar în traversare. A oprit apoi mașina pe trecerea de pietoni. În continuare, bărbatul a demarat din nou, deplasându-se către tânăr, pe care l-a acroșat pe o distanță de aproximativ 8 metri, în intersecție.

„Persoana vătămată a fost nevoită să se sprijine cu ambele mâni de capota-motor și să atingă carosabilul cu picioarele pentru a-și păstra echilibrul”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul București, într-un comunicat de presă remis joi MEDIAFAX.

Procurorii l-au plasat pe șofer sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile și i-au impus și obligația de a nu mai conduce niciun tip de vehicul pentru care posedă permis de conducere categoria B.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.