Cum a jefuit un bătrânel cinci fotbaliști din Alba Iulia

Publicat: 25 08. 2022, 15:50
Sursă Foto - Twitter. Caracter ilustrativ

Un bunicuț care și-a făcut din furturi mărunte o veritabilă porfesie a jefuit cinci fotbaliști de la clubul FC Unirea Alba Iulia. Incidentul a avut loc pe 18 februarie 2020, iar după doi ani și jumătate bunicuțul-infractor și-a primit pedeapsa binemeritată.

Ioan Marius Cimpoieru, în vârstă de peste 60 de ani, din Copșa Mică, a reușit să intre în vestiarul stadionului Cetate din Alba Iulia, în timp ce sportivii se aflau la antrenament.

Vârstnicul a ”beneficiat” din plin de faptul că era recidivist, cu rest de pedeapsă rămas de executat după liberarea condiționată.

Astfel, Judecătoria Alba Iulia l-a condamnat în 19 august 2022 la 7 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție.

Hoțul a furat în total în jur de 1.250 de lei, respectiv 350 lei, 100 de lei, 300 lei, 405 lei și 100 de lei, din bagajele celor cinci fotbaliști.

”Inculpatul a pătruns în vestiarul aflat în incinta Stadionului Cetate, violând sediul profesional al persoanelor vătămate, sportivi ai AFC Unirea 1924 Alba Iulia, care se aflau la data respectivă în timpul antrenamentului. Astfel, deși stadionul Cetate aparține Municipiului Alba Iulia, printre beneficiarii limitativ și expres menționați se numără AFC Unirea 1924 Alba Iulia, care își desfășoară parte din activitate pe stadionu. De asemenea, a existat o violare a vieții private, acest aspect fiind evident, în vestiar fiind depozitate bunuri personale ale persoanelor vătămate”, se arată în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia.

Bătrânul, surprins de un angajat al clubului sportiv

Domnul Cimpoieru s-a recomandat unui angajat al clubului de fotbal ca fiind un bunicuț care dorea să stea de vorbă cu antrenorul echipei FC Unirea Alba Iulia în speranța că va reuși să-și înscrie nepotul la fotbal.

Astfel, bărbatul a reușit să intre nederanjat de nimeni în vestiarul sportivilor și a sustras toți banii pe care i-a găsit în bagaje.

A fost la un pas să fie prins în flagrant delict, doar că angajatul care intuise bine că are de-a face un un individ dubios, nu cu un bunic, nu a reușit să probeze pe loc că acesta a intrat cu scopul de fura bani. Angajatul a avut însă inspirația să-l fotografieze cu telefonul mobil, astfel încât hoțul a fost identificat ușor de către polițiști.

Acesta și-a recunoscut vina, dar a spus că nu a ieșit din vestiar cu o sumă mai mare de 500 de lei.

”Se remarcă o neconcordanţă întredeclaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale şi respectiv în faţa instanţei de judecată, acesta arătând într-o primă fază a cercetărilor că a sustras suma de 950 lei, iar ulterior că ar fi sustras suma de 550 lei, în nici o declaraţie nerecunoscând că ar fi sustras un cuantum total de 1.255 lei. Această atitudine oscilantă a inculpatului formează convingerea instanţei că sumele reclamate de către persoanele vătămate sunt cele reale”, se mai precizează în hotărârea instanței.