Cum a rezolvat MAI cazul „Șeful DIAS în pielea goală”

Publicat: 12 11. 2012, 18:09
Actualizat: 02 08. 2014, 20:40

Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a anunțat, luni, că a fost deschis un dosar penal în cazul mai multor luptători DIAS din cadrul Poliției Județene Constanța, implicați recent într-un scandal legat de publicarea unor fotografii considerate compromițătoare.

Mircea Dușa nu dorit să facă precizări referitoare la obiectul anchetei, însă a spus că este vorba despre o lucrare care are caracter penal.

Ministrul a precizat că luni va semna dosarul de pensionare al șefului Serviciului de Acțiuni Speciale, comisarul șef Emanoil Moraru, deoarece acesta își depusese actele cu mai mult timp înainte de izbucnirea acestui scandal.

Șeful Poliției Române, chestorul Petre Tobă, a confirmat existența dosarului, dar a refuzat să ofere amănunte, invocând caracterul secret al unei anchete penale aflate în curs de desfășurare.

Poliția Județeană Constanța a început o anchetă internă, după ce în presă au fost publicate fotografii în care șeful Serviciului de Acțiuni Speciale, comisarul șef Emanoil Moraru, apare dezbrăcat, ținând o pușcă de jucărie în mâini, în sala de antrenamente.

Comisarul șef Emanoil Moraru spunea că imaginile respective au fost făcute în „intimitate profesională”, în urmă cu circa doi ani, după o zi de antrenament, fiind vorba despre „glume între colegi”.

În fotografiile respective, ofițerul apare dezbrăcat, cu o perucă pe cap, iar în mâini ține o pușcă de jucărie. De asemenea, în unele poze apar și o parte dintre subalternii săi, aceștia purtând însă ținutele de intervenție.

Surse din cadrul Poliției Județene Constanța susțineau că pozele respective ar fi fost făcute după o zi de antrenamente, imediat după ce comisarul șef Emanoil Moraru ar fi ieșit de la dușuri.

„În sala de antrenamente există un manechin ce ține o armă în mână, armă care de fapt este o machetă și nu una reală. În glumă, el a luat peruca de la acel manechin și arma și a făcut niște poze”, spuneau sursele citate.

Imediat după apariția fotografiilor în presă, conducerea Poliției Județene Constanța a dispus declanșarea de verificări pentru „a stabili contextul realizării acestora și veridicitatea lor”.

Totodată, „urmează să se stabilească identitatea persoanei ce a pus la dispoziție fotografiile fără consimțământul protagoniștilor, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsuri legale în consecință”, se menționa într-un comunicat de presă al Poliției Județene Constanța.

Șeful Serviciului de Acțiuni Speciale, comisarul șef Emanoil Moraru, este și președinte al Corpului Național al Polițiștilor (CNP) Constanța, fiind ales în această vară, pentru a doua oară.

În plus, în luna martie a acestui an, el a fost desemnat de către șeful Inspectoratului General al Poliției Române cel mai bun președinte CNP din țară.

Activitatea lui Emanoil Moraru este recunoscută pe plan național ca fiind foarte bună, el fiind și singurul negociator recunoscut internațional din Dobrogea, fiind pregătit de agenții FBI specializați în negocieri.