Cum arată cel mai scump Duster construit vreodată. FOTO

Publicat: 16 05. 2018, 21:58
Actualizat: 25 03. 2019, 20:05

La expoziția BSDA, dedicată în principal Industriei de Apărare, este prezent și Duster-ul cu senile, care se află deja în dotarea Jandarmeriei Montane.

Cui se adresează, în general, această „invenție”?

„Sunt foarte multe sectoare la care se adresează acest produs, precum Jandarmeria Montană, SMURD, dar și orice alt detașament de intervenție în teren greu. Poate fi agricultură, armată, dar și industria hotelieră. Se poate merge cu el pe zăpadă, prin noroi sau nisip. Se montează foarte simplu, în aproximativ o oră”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Oierre Lavivier, director general al Acf Industrie Brașov, compania cae dezvoltă șenilele pentru Duster.

Potrivit reprezentanților Acf, șenilele se montează doar pe mașinile Duster 4×4, iar costul celor patru șenile este de 10.700 de euro fără TVA, adică aproape jumătate din valoarea unui Duster.

În perioada 16-18 mai, la complexul expozițional ROMAERO, are loc a șaptea ediție a Expoziției Internaționale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securității Naționale, Securității Cibernetice și Securității Private (BSDA), care reunește peste 200 de firme din 24 de țări.

Alături de prezentarea exponatelor, programul evenimentului include și numeroase demonstrații practice, privind funcționarea tehnologiei.

De asemenea, în cadrul expoziției va fi lansat și Monitorul Apărării, care aparține trustului MEDIAFAX.