Cum arată declarația pe propria răspundere pe care părinții trebuie să o completeze înainte de a-și trimite copilul la școală? | În ce constă triajul epidemiolgic zilnic și ce presupune protocolul de izolare

Publicat: 19 08. 2020, 07:40
Actualizat: 06 04. 2021, 16:49
Trei asociații de elevi anunță că depun plângere penală împotriva lui Orban, Turcan și Anisie

Părinții trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere, odată cu începerea școlii, prin care să dea asigurări că elevul nu a prezentat simptome de covid în ultimele 14 zile, sau că nu a intrat în contact cu persoane bolnave. De asemenea, părintele trebuie să semneze obligativitatea de a nu trimite copilul la școală, dacă apar simptome precum febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, diaree, vărsături.

Potrivit proiectului de ordin de ministru emis marți seară, care prevede noile norme de prevenție și diminuarea răspândirii infecției cu SARS-CoV-2 în instituțiile de învățământ, părinții reprezintă un punct cheie în această luptă cu pandemia.

Declarația pe proprie răspundere condiționează primirea copilului în colectivitate la începutul fiecărui ciclu de prezență fizică în spațiul școlar și va fi prezentă la triajul epidemiologic la intrarea în unitatea școlară.

Dacă declarația va fi prezentată la începutul fiecărui ciclu de prezență fizică în spațiul școlar, părintele este dator să facă și un triaj epidemiologic zilnic, acasă, în cazul elevilor. În ceea ce privește grădinițele, educatorul este obligat în fiecare zi să aprecieze starea de sănătate a fiecărui copil.

În cazul în care  pe parcursul cursurilor apar simptome în rândul școlarilor sau preșcolarilor, se aplică un protocol de izolare.

Declarația pe proprie răspundere, pe care trebuie să o completeze părinții

 

Triajul epidemiologic al preșcolarilor și elevilor se efectuează conform prevederilor legale în vigoare:

1. În prima zi de școală, preșcolarii, elevii și personalul didactic / didactic auxiliar sau nedidactic vor prezenta o declarație pe proprie răspundere, conform Anexei 3. Unitatea de învățământ va informa părinții elevilor în legătură cu obligativitatea prezentării declarației pe proprie răspundere la revenirea în școli. Declarațiile pe proprie răspundere vor fi predate cadrelor didactice la prima oră de curs, iar aceștia le vor preda cabinetului medical școlar/persoanei desemnate.

2. Personalul medical care va efectua triajul va fi echipat conform normelor standard de echipare: halat impermeabil, bonetă, ochelari de protecție / vizieră, mască chirurgicală, mănuși de unică folosință.

Descarcă de AICI declarația pe propria răspundere pentru părinți

Potrivit proiectului de ordin de ministru este important ca: părinții/ reprezentanții legali ai copilului să fie clar informați și să înțeleagă de ce copiii cu simptome nu ar trebui aduși la școală și ca întreaga comunitate să colaboreze în observarea copiilor și a personalului pentru a diminua riscurile de infectare.

Triajul epidemiologic zilnic în cazul elevilor se face acasă

În cazul școlilor, triajul zilnic se efectuează de către părinte, ACASĂ prin măsurarea temperaturii corporale și aprecierea stării de sanatate a copilului, în urma căreia părintele decide prezentarea preșcolarului/elevului la cursuri. Nu se vor prezenta la cursuri în ziua respectivă: · cei cu temperatură mai mare de 37,3 C, și / sau simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2 (tuse, dificultăți în respirație – scurtarea respirației, diaree, vărsături) sau alte boli infecto-contagioase; · cei confirmați cu infecție cu Sars-Cov-2, aflați în perioada de izolare la domiciliu; · cei care sunt declarați contacți apropiați cu o persoană infectată cu Sars-Cov-2, aflați în perioada de carantină la domiciliu / carantină instituționalizată.

Se pot prezenta la cursuri în ziua respectivă: · când nu se regăsesc în nici una din situațiile de mai sus; · dacă unul din membrii familiei prezintă simptome de infecție a tractului respirator, dar nu a fost confirmat Covid-19; · cei cu simptome tipice de alergie la polen (alergii cunoscute la polen, nasul curgător cu secreție nazală clară, ochi curgători / prurit);

Triajul epidemiologic zilnic în cazul preșcolarilor. Cadrul didactic apreciază starea de sănătate a fiecărui copil

În ceea ce privește triajul zilnic în grădinițe se efectuează conform normelor în vigoare. La prima ora de curs a zilei, cadrul didactic va aprecia starea de sănătate a elevilor prin observație atentă și întrebări privind starea de sănătate adresate elevilor.

Revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate și au absentat de la școală se va realiza obligatoriu în baza unei adeverințe medicale, care să precizeze diagnosticul și pe care elevul o va preda cadrului didactic de la prima oră de curs. Adeverințele vor fi centralizate la nivelul cabinetul medical școlar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care școala nu beneficiază de cabinet medical; 6. Cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și nedidactic care prezintă simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, diaree, vărsături) se izolează la domiciliu, contactează medicul de familie și anunță de îndată pe responsabilul desemnat de conducerea unității de învățământ.

Protocolul de izolare a copiilor bolnavi

Protocolul de izolare se aplică în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs, a prezenței în internate / cămine febră și /s au simptomatologie de tip respirator (ex. tuse, dificultăți în respirație) sau alte simptome de boală infecțioasă (vărsături, diaree, mialgii, stare generală modificată).

● Izolarea imediată a elevului. Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei / clasei / colegilor de cameră și va fi supravegheat până când va fi preluat și va părăsi unitatea de învățământ însoțit. Măsurile de protecție individuală vor fi respectate cu strictețe. Se va deschide o fereastră pentru aerisire;

● Vor fi anunțați imediat aparținătorii și, după caz, personalul cabinetului medical școlar;

● Dacă pe perioada izolării, elevul bolnav folosește grupul sanitar, acesta trebuie curățat și dezinfectat, folosind produse de curățare avizate, înainte de a fi folosit de oricine altcineva;

● Nu se va transporta elevul până la sosirea apartinatorului la medicul de familie, farmacie, servicul de urgență sau spital, decât în situația în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgență 112;

● Persoana care ajută elevul izolat trebuie să poarte mască și se va spăla bine pe mâini timp de minimum 20 de secunde;

● Igienizarea încăperii se face cu dezinfectant avizat, după ce elevul a plecat, pentru a reduce riscul de a transmite infecția la alte persoane;

● Elevul va reveni la școală cu adeverință medicală, eliberată de medicul curant / medicul de familie, cu precizarea diagnosticului.