Cum au fost PEDEPSIȚI 60 de preoți din Bacău care au vândut prea puține lumânări

Publicat: 05 09. 2015, 11:29

Cei mai mulți sunt preoți de peste 50 de ani, vechi duhovnici în localitățile în care aceștia slujeau, care nu și-au îndeplinit planul financiar impus de IPS Ioachim Băcăuanul (foto), transmite Adevărul.

După o zeci de ani în petrecuți comunitate, preoții s-au trezit că sunt mutați în alte localități, de multe ori aflate la mare depărtare, cu populație mai săracă. În același timp, în ultima perioadă au fost hirotoniți mai mulți tineri absolvenți de teologie, cărora li s-a oferit șansa să slujească în parohii de gradul 1 sau 2.

Majoritatea celor incluși în măsura disciplinară nu știu de ce s-au luat aceste decizii, dar unii bănuiesc că este vorba de neatingerea „targetului” financiar, adică au vândut prea puține lumânări și alte obiecte de cult.

„Trebuie să facem ascultare față de ierarh, știu asta. Dar oamenii mei din comună trebuie să știe că nu le-am greșit cu nimic. Slujesc de aproape 30 de ani, i-am botezat și cununat pe mulți. Nu pot să le dau nicio explicație, căci ar însemna să le spun că din cauză că nu am luat mai mulți bani de la ei sunt mutat”, a declarat un preot pentru sursa citată.

Mulți localnici au sărit în apărarea preoților. „Vrem să ne ducem la Arhiepiscopie să-l întrebăm pe Înalt Preasfințit de ce ne face una ca asta. Ce a făcut preotul nostru să fie mutat? Nu le mai ajung banii”, a spus o femeie din Bacău.