Cum se apără profesoara din Constanța care a postat pe Facebook poze în costum de baie

Publicat: 04 02. 2013, 17:10
Actualizat: 07 06. 2018, 05:16

Conducerea Colegiului Comercial „Carol I” din Constanța a declanșat o anchetă internă după ce o profesoară de limba română a postat pe Facebook poze în care apărea în costum de baie, făcute în urmă cu aproximativ 20 de ani, când participa la un concurs de miss.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Constanța, cazul a intrat în atenția instituției după ce „postarea nefericită de pe Facebook” a fost anunțată în presă de către colegi ai profesoarei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„La unitatea de învățământ se va întruni o comisie care va decide dacă se încalcă în vreun fel codul deontologic și dacă se impune sau nu sancționarea doamnei profesoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Constanța, Cristina Ivan.

Profesoara Anca Teodora Butiuc spune că poza respectivă a fost făcută în urmă cu aproximativ 20 de ani, pe vremea când avea 18 ani și participa la un concurs de miss.

„Fotografiile acelea sunt complet nevinovate. Au fost făcute când aveam 18 ani și participam la un concurs public de miss. Sunt fotografii foarte vechi și nu am făcut nimic care să afecteze imaginea nimănui”, spune Anca Teodora Butiuc.

Ea mai precizează că și-a încurajat elevii să participe la un astfel de un concurs.

„E un concurs frumos și nevinovat în același timp”, a mai declarat ea.

Imediat după ce cazul a intrat în atenția presei, profesoara și-a retras postarea de pe site-ul de socializare.

Conducerea Colegiului Comercial „Carol I” urmează acum să stabilească dacă profesoara de limba română se face vinovată de încălcarea regulamentelor și dacă postarea de pe Facebook a afectat imaginea unității de învățământ.