Cum se va numi Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca

Publicat: 30 09. 2013, 18:00
Actualizat: 28 09. 2018, 19:27

Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca se va numi „Avram Iancu”, în urma unei decizii adoptate, luni, de Consiliul Județean Cluj, denumirea fiind considerată una reprezentativă pentru județ și pentru Transilvania, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, luni, în cadrul ședinței ordinare a CJ, că numele de Avram Iancu a rezultat în urma unui sondaj de opinie.

„Am propus acordarea numelui de «Avram Iancu» considerând că este o denumire reprezentativă atât pentru județul Cluj, cât și pentru Transilvania. Am făcut un studiu pe 40 de aeroporturi din Europa și niciunul nu are nume de aviator. S-au făcut sondaje de opinie și a reieșit că 65 la sută dintre cei chestionați din Cluj vor denumirea Avram Iancu. Direcția Juridică din cadrul CJ Cluj va efectua demersurile necesare pentru schimbarea denumirii Aeroportului Internațional Cluj-Napoca în Aeroportul Internațional «Avram Iancu» Cluj până în 15 noiembrie”, a spus Uioreanu.

Vicepreședintele CJ Cluj Vakar Istvan a declarat, la rândul său, că semnificația numelui aeroportului trebuie să fie în concordanță cu obiectivul acestuia sau locul unde se află.

„Ar trebui un nume de aviator sau ceva legat de aviație. Dacă se găsesc, e simplu, dacă nu, mergem la personalități istorice, și mă refer la Avram Iancu și Mathias Rex. Dacă ar fi un aeroport doar pentru România, merge Avram Iancu, dar, dacă vrem aeroport internațional, de ce să nu alegem un iluminist al vremii sale, Mathias Rex, care are origini românești, este venerat de maghiari, este născut la Cluj. Sau să rămână simplu, fără nume, Aeroportul Internațional Cluj, fără Napoca”, a spus Vakar.

Consilierul județean PDL Horațiu Cătărig a propus ca denumirea aeroportului clujean să rămână la fel ca până acum.

Hotărârea prin care aeroportul clujean va fi numit după Avram Iancu a fost adoptată, după discuții, prin vot nominal, cu 18 voturi „pentru”.

Directorul aeroportului, David Ciceo, a declarat că, în perioada următoare, instituția va declanșa un proces de rebranding și de promovare a noii denumiri.

„Este o ocazie pentru a face cunoscute în România și în lume personalități românești. Noua denumire a aeroportului clujean ne onorează, Avram Iancu fiind o personalitate a Transilvaniei”, a spus Ciceo.

Inițial, CJ Cluj a lansat trei propuneri pentru denumirea Aeroportului Internațional din Cluj-Napoca – Emil Racoviță, Hermann Oberth și Smaranda Brăescu.

Aeroportul din Cluj-Napoca a fost înființat în anul 1932, iar în anul 1997, în baza unei Hotărâri de Guvern, a trecut de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub cea a Consiliului Județean Cluj.

Aeroportul clujean este al treilea ca mărime din România, în ceea ce privește traficul de pasageri, și al doilea aeroport regional al țării.