Curtea Constituțională a anunțat data la care va dezbate sesizarea opoziției cu privire la modificarea Legii medierii

Publicat: 06 05. 2019, 13:54

Pe 2 mai, USR a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea medierii. Parlamentarii partidului condus de Dan Barna apreciază, în textul obiecției, că Parlamentul nu a ținut cont de Decizia nr. 560/2018 a CCR.

În decizie, Curtea a constatat că erau neconstituționale mai multe prevederi prin care erau reintroduse obligațiile încercării procedurii medierii anterior inițierii unui proces și dovedirii acestui fapt în fața instanței, respectiv era introdusă obligația judecătorului de a trimite părțile la mediere, în anumite cauze care se află pe rolul primei instanțe de judecată de mai mult de 18 luni fără a fi soluționate.