Curtea Constituțională respinge pensiile speciale pentru aleșii locali

Publicat: 20 01. 2016, 16:39

Curtea Constituțională a respins legea privind pensiile speciale pentru aleșii locali.

Orice bani pe care îi primești pot fi considerați un privilegiu. Nu este o pensie contributivă, asta este… Nici nu știu cum să îi zic, cum să o calific. Habar nu am, o să vedem astăzi...”, a declarat judecătorul Augustin Zegrean, președintele CCR, înainte de începerea ședinței.

UPDATE 16.20 Judecătorii CCR au declarat neconstituționale pensiile speciale ale aleșilor locali pentru că normele respective contravin articolului 1, alineatul 5, din Constituție, „întrucât normele pe care le reglementează nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate cu privire la „indemnizația pentru limită de vârstă”, sub aspectul naturii juridice a acestei instituții, al sferei beneficiarilor săi și al modului de acordare a dreptului”, conform unui comunicat de presă.

Curtea a mai constatat încălcarea articolului 16 din Constituție, referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, precum și pe cele ale articolului138, alineatul 5, care consacră interdicția aprobării cheltuielilor bugetare fără stabilirea sursei de finanțare.

Guvernul a sesizat, pe 26 decembrie, Curtea Constituțională a României în legătură cu obiecțiuni privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene.

Potrivit Executivului, sesizarea vizează încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiți aleși locali și ridică problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de aproape 400 milioane de lei.

„În cursul zilei de sâmbătă, 26 decembrie 2015, Guvernul României a formulat, printr-o sesizare adresată Curții Constituționale a României, obiecțiuni privind unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene (Legea de modificare și completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali). Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție, referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurararea finanțării pentru indemnizațiile nou create”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

De asemenea, în forma adoptată, potrivit Guvernului, exista cel puțin 16.300 de potențiali beneficiari ai legii. „Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, și tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat”, mai menționează sursa citată.

Potrivit Legii privind statutul aleșilor locali, adoptate de Senat, ca for decizional, în ultima ședință de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, președinții de Consilii județe și vicepreședinții acestora care îndeplinesc condițiile vârstei de pensionare vor putea primi, la încetarea mandatului, o „indemnizație pentru limită de vârstă” (pensie specială), în același regim cu senatorii și deputații.
Condițiile de acordare sunt ca aleșii locali să nu fie realeși pentru un nou mandat și ca aceștia să nu fi fost condamnați definitiv pentru fapte de corupție precum luarea sau darea de mită și traficul de influență. De subliniat că aceste dispoziții se aplică doar în cazul în care condamnarea survine ca urmare a săvârșirii infracțiunii în calitatea oficială de ales local. Mai mult, nu sunt incluse infracțiunile de serviciu, precum delapidarea, abuzul în serviciu sau deturnarea de fonduri.

Pentru ca un ales local să beneficieze de această pensie specială, este nevoie să aibă cel puțin un mandat complet. Pensia se calculează în funcție de un indice de 0,55% din indemnizația brută aflată în plată în momentul solicitării acestui drept, înmulțit cu numărul de luni de mandat, însă în limita a trei mandate. Această pensie poate fi cumulată cu orice tip de pensie din sistemul public, venind astfel în completarea altor venituri, însă nu poate fi cumulată cu o altă pensie specială, cum ar fi cea de parlamentar. Dacă se află într-o astfel de situație, aleșii locali vor trebui să opteze pentru ce pensie specială doresc să aibă în plată.

Zegrean: De pensii speciale ar fi beneficiat și foștii prim-secretari ai PCR

Președintele Curții Constituționale Augustin Zegrean a declarat, miercuri, că de legea pensiilor speciale pentru aleși locali vor beneficia și foștii lideri locali ai Partidului Comunist, pentru că foștii prim-secretari erau președinți de consilii județene, iar secretarii de municipii erau primari.

Curtea Constituțională (CC) discută miercuri sesizarea făcută de Guvern privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene, adoptată pe 21 decembrie de Senat.

La intrarea în sediul CC, președintele Augustin Zegrean a arătat, la întrebările jurnaliștilor, că de această lege vor beneficia, dacă intră în vigoare, și foști lideri locali ai Partidului Comunist.

„Problema este că dacă legea aceasta intră în vigoare beneficiază de pensie și foștii prim-secretari de partid pentru că ei aveau și calitatea de președinte de consiliu județean”, a spus Zegrean, explicând în continuare că și secretarii de municipiu erau și primarii acelor municipii.

Întrebat dacă pot beneficia de pensie și cei care au ocupat o funcție la un moment dat, dar n-o mai ocupă în momentul de față, Zegrean a răspuns că „asta se și dorește”.

Președintele CC a mai fost întrebat dacă el va depune cerere pentru a primi pensia specială de parlamentar, calitate avută anterior numirii la curte.

„Nu vă spun astăzi, încă nu vă spun, dar nu cred că aș rezista tentației. O să am și pensie de la curte, dar sigur, nu-i nimeni așa bogat în România, mă refer la oameni care trăiesc din leafă, ca să-și permită să renunțe la niște bani”, a spus Zegrean.

El a mai spus că a așteptat ca legea pensiilor speciale ale parlamentarilor să fie trimisă la curte pentru verificare și, deși toți parlamentarii s-au lăudat la televizor că vor face sesizare, până la urmă n-au făcut.

Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de CJ ar putea primi, potrivit calculelor MEDIAFAX, pensii speciale de la 1.500 la 6.500 de lei, printre beneficiari figurând Liviu Dragnea sau foștii edili Sorin Oprescu, Marian Vanghelie și Andrei Chiliman, dacă nu sunt condamnați definitiv.

Legea a fost adoptată de Senat pe 21 decembrie. Potrivit Constituției, art. 146, alin 1, Curtea poate fi sesizată cu privire la constituționalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora, de președintele României, unul dintre președinții celor două Camere, Guvern, Înalta Curte de Casație și Justiție, Avocatul Poporului, un număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției.

Legea fost contestată, în cadrul dezbaterilor din Senat, de PNL care a părăsit sala de ședințe în momentul votului. Ulterior, copreședintele PNL Alina Gorghiu a acuzat Guvernul că nu a avut un punct de vedere la discutarea proiectului în plen și i-a cerut premierului Dacian Cioloș să îl cheme pe secretarul de stat prezent în Senat, pentru explicații. „Poate caută să afle domnul Cioloș despre ce a fost vorba. Surpriza mea extrem de neplăcută a fost să văd că un secretar de stat al unui guvern care public nu susține aceste privilegii a fost pierdut în văzduh, nu a știut ce punct de vedere să aibă, a spus că guvernul nu și-a lămurit punctul de vedere. (…)Nu a spus nici nu, nici da, ceea ce e complet deplasat”, a declarat Gorghiu, după adoptarea legii.

O altă lege controversată, cea privind pensiile speciale pentru parlamentari, a fost promulgată pe 23 decembrie de președintele Klaus Iohannis, după ce acesta ceruse reexaminarea legii. Legea nu a fost însă atacată la CCR.