Cuvintele scurte și aprobatoare l-au caracterizat pe Cioroianu în timpul declarațiilor cu Rice

Publicat: 15 02. 2012, 09:46
Actualizat: 24 07. 2012, 16:33
Secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, a folosit întâlnirea cu presa dinaintea întrevederii cu ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, pentru a condamna atentatul din orașul irakian Samarra, șeful diplomației române rezumându-se să aprobe scurt declarațiile omologului său.

Secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, a folosit întâlnirea cu presa dinaintea întrevederii cu ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, pentru a condamna atentatul din orașul irakian Samarra, șeful diplomației române rezumându-se să aprobe scurt declarațiile omologului său.

"Da", "da, da, desigur", "bineînțeles" și "vă mulțumesc foarte mult" sunt cuvintele rostite de ministrul de Externe Adrian Cioroianu în prezența omologului său american, Condoleezza Rice, în timpul întâlnirii cu presa, conform transcrierii publicate pe site-ul Departamentului de Stat american.

Deși declarațiile ministrului român sunt reduse la câteva cuvinte de aprobare, el o întrerupe pe Condoleezza Rice de mai multe ori, exprimându-și susținerea față de ideile ei înainte ca acestea să fi fost precizate.

Rice i-a urat bun-venit ministrului de Externe român, aflat pentru prima dată în vizită oficială la Washington, subliniind apoi că întrevederea este o bună ocazie "de a discuta despre extraordinarul parteneriat (al țărilor noastre – n.red.) din numeroase părți ale lumii". Ministrul român intervine, confirmând clar afirmația lui Rice: "Da, da, desigur". "…Inclusiv în Irak și Afganistan", adaugă secretarul de Stat american.

Rice își exprimă apoi convingerea că ministrul român va condamna alături de ea bombardamentul de la…". Cioroianu intervine din nou și spune "Bineînțeles", Rice menționând abia ulterior că se referă la bombardarea moscheii șiite de la Samarra. "Este un moment în care poporul irakian trebuie să fie unit împotriva inamicului său comun, deoarece acest inamic comun încearcă să dezbine poporul irakian. Știu că premierul a comentat pe tema importanței procesului de reconciliere din Irak", adaugă ea.

"Da", spune, la rândul său, Adrian Cioroianu.

"Ministrul (n.r. Cioroianu) și cu mine vom avea ocazia să discutăm pe această temă. Dar transmitem poporului irakian toate urările noastre de bine și condoleanțe pentru ceea ce s-a întâmplat acolo. Vă mulțumesc".

"Vă mulțumesc foarte mult", conchide, la rândul său, ministrul român de Externe. (Mediafax)