Daniel Dragomir, plângere penală împotriva unor ofițeri SRI și procurori

Publicat: 30 05. 2018, 15:24
Actualizat: 26 03. 2019, 00:39

„Plângerea este depusă. Dețin și probele necesare ca să arăt modul în care și-au derulat activitatea în echipe mixte, în planuri comune de acțiune dintre SRI și DNA, în special, și cum se trimiteau note de informare clasificate, care ajungeau la judecători. Nu erau puse la dispoziția apărătorilor sau inculpaților, în așa fel încât să securizeze condamnările. Plângerea se referă la perioada în care eu eram activ și, mai ales, la perioada în care eu nu mai eram activ. (..) În situația în care Parchetul General va considera necesar și va începe o investigație în acest caz, voi reveni. În situația în care parchetul nu va face ceea trebuie, adică va băga sub preș, plângerea o voi face publica și o veți vedea cu toții”, a declarat Daniel Dragomir după de a depus plângerea.

Întrebat dacă George Maior și Florian Coldea ar putea fi audiați, fostul ofițer SRI a susținut că este necesar.

„Și domnul Dumbrava și doamna Kovesi să vină pe la parchet, să dea cu subsemnatul și dacă este cazul și au încălcat legea, așa cum eu spun, să meargă la pușcărie prima dată. (..) Cred că doamna Kovesi va trebui să răspundă penal pentru faptele domniei sale și pentru ceea ce a făcut în România în ultimii ani, împotriva propriilor cetățeni și a abuzurilor în care le-a comis. În dosarul meu există probe și documente care atestă implicarea serviciului de informații. (..) Poate domnul Horodniceanu poate o să ne povestească cum a lucrat cu domnul Coldea în acest dosar (n.r. BlackCube)”, a precizat acesta.