De ce a fost arestat Piedone. Ce scrie în referatul DNA

Publicat: 07 11. 2015, 22:52

Anchetatorii DNA arată în referatul cu propunerea de arestare a fostului primar al sectorului 4 și a celor două angajate ale primăriei implicate în emiterea autorizației de funcționare pentru Colectiv că aceștia, „în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cunoscând că sunt încălcate condițiile legale de funcționare, și-au asumat încălcarea legii și au emis autorizația pentru SC Colectiv Club SRL, asumându-și consecința funcționării clubului în condiții de nesiguranță publică”.

Procurorii precizează că beneficiarii au depus cererea și documentația pentru autorizare, în 6 noiembrie 2014, când erau în vigoare dispozițiile Hotărârii Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g și ale Legii nr.159/2007, dispoziții potrivit cărora „declarația pe proprie răspundere a solicitantului nu mai putea fi efectuată în referire la : «îndeplinirea condițiilor de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor (P.S.I.)» așa cum prevedeau bunăoară dispozițiile legale din 2004”.

„Deci, o eventuală declarație pe proprie-răspundere nu mai putea să fie luată în considerare de autoritățile competente să elibereze autorizația de funcționare în anul 2015, deoarece din anul 2007, pentru avizul PSI, solicitanții aveau obligația legală să aducă acte doveditoare, prevederile Legii nr.159/ 2007 fiind exprese”, se mai arată în documentul citat.

Practic, notează anchetatorii, „activitatea celor trei inculpați în raport cu fișa postului fiecăruia s-a desfășurat în totală contradicție și ignorare a dispozițiilor legale imperative referitoare la securitatea la incendiu”.

În referat se arată că „societatea Colectiv Club este unitate de alimentație publică situată în București, sector 4, de tip bar/club, având o suprafață totală de 425 mp din care spațiu de servire 335 mp”.

„La data de 14.01.2015, sub nr. 3909 a fost eliberat acordul de funcționare, iar la aceeași dată autorizația de funcționare nr. 369, fără a exista autorizarea privind securitatea la incendiu care trebuia emisă de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, conform Hotărârii Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g. Deși actul normativ menționat condiționează eliberarea autorizației de funcționare de obligativitatea autorizării pentru clădiri sau spații amenajate în clădiri având destinația de alimentație publică cu aria desfășurată egală sau mai mare cu 200 mp, securitatea la incendiu a fost nesocotită la eliberarea autorizației”, se mai arată în documentul procurorilor.

Rezultă așadar, scriu anchetatorii, că „atât acordul de funcționare nr. 3909/14.01.2015, cât și autorizația de funcționare nr. 369/14.01.2015 nu puteau fi emise, întrucât încalcă, în mod flagrant, dispozițiile care reglementează apărarea împotriva incendiilor, neexistând vreun document care să facă dovada că I.G.S.U a autorizat din punctul de vedere al securității la incendiu activitatea în acel
imobil”.

„Întrucât în spațiul respectiv s-au desfășurat mai multe manifestări cultural- artistice la care au participat mai multe persoane, în condiții vădite de insecuritate publică, a fost pusă, permanent, în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a spectatorilor și persoanelor angajate, aflate în incinta clubului. Totodată, au fost afectate și interesele legitime ale Primăriei Sectorului 4 București ca instituție publică abilitată de lege să asigure desfășurarea în condiții de siguranță publică și cu respectarea tuturor normelor legale a oricărei manifestări cu participarea publicului și s-a creat pentru reprezentanții S.C. Colectiv Club S.R.L. posibilitatea desfășurării activităților de alimentație publică și obținerea unui folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei”, mai notează procurorii DNA.

Tribunalul București a decis, sâmbătă, arestarea preventivă a fostului primar Cristian Popescu Piedone și a două angajate de la Primăria Sectorului 4 – Aurelia Iofciu, șefa Serviciului autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, angajată la același serviciu, – în dosarul instrumentat de DNA privind autorizarea clubului Colectiv.

Fostul edil este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, iar cele două angajate ale Primăriei Sectorului 4, de complicitate la cele două infracțiuni reținute în cazul lui Cristian Popescu Piedone.