De ce nu a vrut Ceașescu să construiască metrou în Drumul Taberei? De ce stația de la Romană este atât de îngustă?Dezvăluirile care explică totul

Publicat: 10 12. 2019, 16:03

Octavian Udiștre, unul dintre cei cinci feroviari care au contribuit la construirea metroului în București, a dezvăluit pentru hotnews.ro câteva detalii de culise. Feroviarul a povestit motivul pentru care Nicolae Ceaușescu nu a vrut sub nicio formă ca locuitprii din Drumul Taberei să aibă parte de metrou:

„Știu de la proiectanți că Nicolae Ceaușescu nu a vrut să facă metrou în Drumul Taberei pe motiv că acest cartier nu este ctitoria lui. El a vrut ca metroul să circule doar în zonele în care s-a construit pe vremea lui – ceea ce este absurd, pentru că toți locuitorii sunt ai Capitalei, tu ești doar pentru unii și pentru alții nu? Cartierul Drumul Taberei a fost construit pe vremea lui Gheorghiu Dej. Vedeți ce înseamnă, Dej l-a crescut?!”, a declarat Octavian Udriste, intr-un interviu pentru hotnews.ro.

De asemenea, și stația de metrou de la Piața Romană are o poveste deosebită. Motivul pentru care stația este atât de îngustă, este legat de părerilele Elenei Ceaușescu. Feroviarul a povestit că soția lui Ceaușescu a considerat initial că studenții de la Academia de Studii Economice nu au nevoie de metrou pentru că pot merge și pe jos:

„Stația de metrou Piața Romană este o rușine națională. Înainte de a se lansa lucrările, se obișnuia ca proiectantul să prezinte proiectul la „săliță” – era o camera în clădirea CC-ului unde venea tovarășul Ceaușescu și tovarășa Elena și câțiva membri ai Guvernului. Ea ar fi întrebat ce obiective industriale „este” în zonă. I s-a răspuns că nu sunt obiective industriale, dar acolo se află Academia de Studii Economice. Reacția tovarășei a fost: „Aaaaa, studenții???!!! Au făcut burtă? Să meargă pe jos!” Ceaușescu nu a intervenit și tovarășa a hotărât: fără metrou la Romană. Ulterior, după mai multă vreme, a venit decizia să se construiască, totuși, stația Piața Romană.

Dar atunci a apărut o problemă: câte orificii să se spargă în peretele de un metru și ceva, de beton armat. Indicația de la președinte a fost să se dea o singură spargere, adică un singur orificiu. Dar eu -am zis lui Ion Dincă, Teleagă așa cum i se mai spunea: „Tovarășul prim-ministru, noi avem șase vagoane, fiecare vagon are patru uși și nu avem intercomunicație ca să îi aducem pe toți călătorii care vor să coboare la Romană fix în vagonul care nimerește în dreptul orificiului…” și el mi-a răspuns: „Lasă, tovarășul…ne înțelegem noi, nu trebuie să știe Ceaușescu, facem noi mai multe orificii”. Până la urmă, s-au făcut două iar peroanele s-au făcut în afara pereților mulați, este un spațiu mic, de abia poți să te strecori”, a declarat Octavian Udriște.