De ce nu a vrut Veronica Cîrstoiu să dea declarații în fața instanței: Avea lacrimi în ochi, de jenă

Publicat: 14 08. 2013, 15:38
Actualizat: 22 08. 2013, 13:52

Avocata Veronicăi Cîrstoiu a declarat miercuri, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a judecat recursul la arestarea preventivă a judecătoarei, că aceasta nu a putut să dea declarații în fața instanței, de jenă.

Întrebată de ce clienta ei nu a dorit să dea declarații în fața instanței, avocata Lorette Luca a menționat că judecătoarea Veronica Cîrstoiu nu a putut să facă acest lucru.

„Nu ați realizat că a avut ochii în lacrimi, că emoția puternică, fundamentată de jena, rușinea să-i spunem așa, pe românește, situației în care se regăsește, i-a așezat acel nod în gât și dacă, am fi și umani, nu numai reporteri, n-am pune asemenea întrebări. (…) Jena este față de toată lumea”, a declat Lorette Luca, avocata Veronicăi Cîrstoiu.

ICCJ a judecat, miercuri, recursul formulat de judecătoare și de fiul ei la decizia Curții de Apel București prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă a lor, formulată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Avocații au solicitat instanței să declare ședința de judecată secretă, urmare a publicității excesive și a comentariilor făcute de unii „neaveniți”, însă instanța a respins cererea.

Atât judecătoarea Veronica Cîrstoiu, cât și fiul acesteia au refuzat să facă declarații în fața instanței de judecată.

Ulterior, Florin Cergan a solicitat să fie pus în libertate, pe motiv că are în întreținere un băiat de 10 ani și o fetiță de un an și șase luni, iar soția are grave probleme de sănătate.

Instanța a rămas în pronunțare, urmând să decidă miercuri dacă îi va pune în libertate pe judecătoarea Veronica Cîrstoiu și pe fiul ei, Florin Cergan.

Unul dintre membrii completului de judecată, respectiv Silvia Cerbu, s-a abținut, pe motiv că soțul ei este procuror de caz în acest dosar.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel București, și fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestați preventiv, în 9 august, de Curtea de Apel București, în dosarul în care sunt acuzați de complicitate la trafic de influență și luare de mită pentru soluții favorabile în dosare. Cei doi au contestat decizia la instanța supremă.

În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanța a arătat că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascălu, 630.000 de euro pentru a anulat condamnarea la șapte ani de închisoare cu executare primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor (BIR).

Procurorii DNA au stabilit că, în perioada august 2011 – ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la două milioane de euro și apoi la 1,5 milioane de euro, spunând că are influență asupra celor trei magistrați din completul de la Curtea de Apel București care judeca atunci contestația în anulare formulată de Staicu în dosarul fraudării BIR. Din completul care a judecat contestația în anulare au făcut parte Veronica Cîrstoiu, Dumitrița Piciarcă și Liliana Bădescu.

Astfel, în urma înțelegerii cu Dinel Staicu, avocata Adriana Dascălu a primit, în luna ianuarie 2012, o primă tranșă de 1,2 milioane de euro și a stabilit ca diferența de 300.000 de euro să îi fie dată după ce instanța pronunța admiterea contestației în anulare, au notat judecătorii în motivarea deciziei de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu și a fiului acesteia, Florin Cergan.

Tot în dosarul judecătoarei Cîrstoiu, Curtea de Apel București a admis, miercuri, propunerea de arestare a lui Dinel Staicu și a Ioanei Carmen Popescu.

Omul de afaceri Dinel Staicu și Ioana Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, au fost reținuți marți seară, fiind acuzați de dare de mită și, respectiv, complicitate la această infracțiune.

Procurorii DNA au cerut miercuri Curții de Apel București arestarea preventivă a celor doi. Instanța a admis cererea procurorilor și a dispus emiterea mandatelor de arestare pentru Dinel Staicu și Ioana Carmen Popescu, decizia putând fi contestată la instanța supremă.

Ioana Carmen Popescu a declarat recurs în sala de judecată, însă Dinel Staicu a spus că nu va contesta decizia de arestare preventivă. Recursul se va judeca la instanța supremă.

DNA a anunțat, marți, că în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel București, s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru complicitate la dare de mită, și față de fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu, Costinel Dinișoară și Ionuț-Cătălin Butaru-Nistor.