De ce nu pot românii să afle numele produselor cu dublu standard, mai proaste la noi decât în Occident

Publicat: 27 07. 2017, 16:49
Actualizat: 28 07. 2017, 08:34

„Poate găsim o modalitate, că până când facem noi nu știu ce normă europeană, poate facem una internă. (…) Măcar un cadru legislativ care să ne permită să spunem cetățenilor ce firme ne consideră a fi o țară de mâna a doua și să-i tratăm și noi ca atare”, a declarat premierul Mihai Tudose.

Ministrul Agriculturii afirmase anterior că nu a fost posibilă publicarea acestor date pentru că nu există o normă juridică pentru a face posibil acest lucru.

„Din nefericire, nu am reușit să prezentăm în detaliu aceste lucruri pentru faptul că neavând o normă juridică cu care să operăm, nu putem să dăm numele comerciantului și numele producătorului respectiv, pentru că am putea crea conflicte juridice care ar putea să coste”, a declarat ministrul Agriculturii Petre Daea.

Ministrul Justiției Tudorel Toader a precizat că vor urma discuții cu ministerele pentru identificarea unei soluții legale.

„Vom colabora cu Ministerul Agriculturii, cu toate ministerele care pot avea conexiuni cu această problemă, dar, de principiu, cred că în discuție se pune problema unui tratament egal de care trebuie să se bucure toți consumatorii, toți cetățenii Uniunii Europene, indiferent că sunt membri ai unui stat sau altul. Aceasta e baza de discuție, aceasta este baza de la care vom porni identificarea soluției juridice”, a spus ministrul Justișției Tudorel Toader.

În urma analizelor comparative realizate de autoritățile de la București, au fost identificate 9 din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România și în câteva țări din UE, au anunțat miercuri reprezentanții Ministerului Agriculturii.

Au fost prelevate 29 de probe din țări europene și, simultan, 29 de probe identice din magazinele românești, sortimente din categoriile lactate, carne, pește și ciocolată. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferențe din punct de vedere al conținutului de grăsimi și proteine, au precizat oficialii MADR.

La acțiunile de prelevare au participat, în luna iunie, câte doi delegați din partea ANSVSA, ANPC și MADR.