Decizia disperată a bărbatului acuzat că a violat-o pe Luiza Melencu. Ce le-a cerut judecătorilor

Publicat: 05 12. 2019, 09:50

Risipițeanu contestă mandatul de arestare preventiv emis pentur 30 de zile pe numele său de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunal, scrie stiripesurse.ro.

Înainte de pronunțare, avocatul individului, Valentin Vadu, a spus că nu există suficiente probe la dosar împotriva clientului său și, dacă se va dispune arestul preventiv, decizia va fi contestată.

Bărbatul va fi apărat de un avocat din oficiu și va fi adus la instanță de la Arestul Central al Poliției Capitalei.

Risipițeanu, în vârstă de 46 de ani, este acuzat că a abuzat-o sexual pe Luiza Melencu, în casa lui Dincă.

La 14 aprilie, în jurul orei 12, după ce Dincă a răpit-o cu violență pe Luiza, care aștepta la ocazie, a dus-o la casa lui pentru exploatare sexuală și a fost surprins de Risipițeanu, a anunțat Giorgiana Hosu, adjunct DIICOT.

„La explicațiile oferite de inculpatul Gheorghe Dincă în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reținut i-a solicitat acestuia să-i permită și lui întreținerea de astfel de relații cu Melencu Luiza. În camera unde dormea inculpatul Gheorghe Dincă, prin constangere manifestată prin violență fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate”, a spus Hosu, la momentul reținerii lui Risipițeanu.