Decizie finală: Kovesi NU a plagiat. „Sunt nereguli, dar retragerea titlului de doctor ar fi excesivă”

Publicat: 08 12. 2016, 16:25

Consiliul General al CNATDCU a decis joi că Laura Codruța Kovesi nu a plagiat în lucrarea sa „Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal”, propunerea fiind de menținere a titlului de doctor, a declarat președintele Comisiei Juridice a CNATDCU pentru MEDIAFAX.

Membrii Consiliul General al CNATDCU au stabilit că nu există nereguli grave în lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi. Mircea Adrian Bob, președintele Comisiei de Științe Juridice din cadrul CNATDCU, a declarat pentru MEDIAFAX că decizia a fost de păstrare a titlului de doctor.
 
„Comisia de lucru a constatat că teza expertizată prezintă preluarea unor pasaje din documente fără a le cita conform standardului academic. Aceste împrumuturi neautorizate pot constitui fapte de plagiat parazitist, pasajele care pot cădea sub clasificarea română de plagiat reprezentând circa 20 de pagini din 444, ceea ce reprezintă aproape 4% din teză. Deci se constată o culpă în construcția demonstrației tezei, însă circumstanțele specifice trebuie luate în calcul pentru a determina sancțiunea”, a declarat Mircea Adrian Bob, președintele Comisiei Juridice, care a transmis și cine au fost cei trei experți evaluatori: Vlad Constantinescu, profesor la Facultatea de Drept a Universității din Strasbourg, Claudia Ghica-Lemarchand profesoară la Facultatea de Drept a Universității din Rennes și Radu Chiriță, conferențiar la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, primii doi fiind implicați și în analizarea tezei de doctorat a lui Victor Ponta. 
 
Mircea Bob a adăugat că proporția ideilor care pot fi considerate plagiat este mică și este compusă din „generalități sau prezentări destinate vulgarizării ideilor juridice fără aport conceptual specific” și că, din punct de vedere calitativ, nu se poate considera că lucrarea nu aduce nicio contribuție științifică, motiv pentru care retragerea titlului de doctor apare „ca fiind o sancțiune excesivă și neadaptată”.
 
„Se poate remarca, de asemenea, că unele pasaje pot constitui abatere de la etica științifică și academică, însă o lucrare poate fi calificată ca fiind plagiată în măsura în care, fie din punct de vedere cantitativ, fie din punct de vedere calitativ autorul și-a însușit expresiile sau ideile altora fără a-l cita la un nivel la care, în lipsa acestei preluări, ar fi afectată substanța tezei”, a mai precizat Bob.
 
Argumentația referitoare la existența unui posibiș plagiat trebuie făcută „pe fond”, arată acesta, astfel că trebuie văzut „dacă acest plagiat presupune o preluare cu intenție și în mod brutal a unor pasaje întregi prin care îți însușești opera altuia. Este vorba despre chestiuni care nu sunt de asemenea gravitate încât să se rețină, așa cum s-a reținut în alte cazuri, pentru mă gândesc, primii doi membri au analizat și o altă teză, teza domnului Ponta, și vedeți că acolo chestiunile sunt diferite. Într-o parte s-a reținut că, într-adevăr, a fost vorba despre preluări masive fără citare, pe când aici au fost strict chestiuni care sunt de notorietate, chiar dacă sunt luate ca atare, sunt chestiuni cărora toată lumea deja așa le spune, pentru că deja au intrat în vorbirea curentă”, a detaliat Mircea Bob. 
 
„Joi, Consiliul General al CNATDCU se va întâlni, iar unul dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței este votul asupra raportului referitor la acuzația de plagiat în ceea ce o privește pe doamna Kovesi. Raportul a fost trimis către Consiliul General, joi se va vota raportul. Membrii Consiliului General își vor da votul asupra raportului înaintat de Comisia de Științe Juridice”, a precizat anterior, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

Comisia de Etică din cadrul Universității de Vest Timișoara a anunțat, pe 17 noiembrie, că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi sunt similare cu alte surse, iar în ceea ce privește sesizarea făcută privind plagiatul, specialiștii au tranmis că aceasta este parțial fondată.

„Având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI nr. 2567/13.10.2016 cu alte surse, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 %. În absența unui raport a unei comisii de specialitate, Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT își asumă în acest moment gradul de similaritate”, se arăta în comunicatul transmis de Comisia de Etică din cadrul Universității de Vest Timișoara.

Sursa citată a mai arătat că au fost consultate toate documentele puse la dispoziție de către autorii sesizării și de către persoana vizată, verificând fiecare paragraf din teză ce face obiectul sesizării și comparându-le cu sursele indicate de programul informatic iThenticate.

„Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT a concluzionat că sesizarea este nefondată pentru 4.141 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate și parțial fondată pentru restul”, se mai arăta în comunicat.

Grupul de Investigații Politice (GIP) a anunțat că a sesizat oficial Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) în legătură cu teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi.

Sebastian Ghiță a depus la Parchetul General un autodenunț în care susține că a participat, alături de alți demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. În urma autodenunțului, a fost deschis un dosar de instigare la fals intelectual. În replică, procurorul șef DNA a anunțat că nu a plagiat. 

Imediat după izbucnirea scandalului, întrebat despre acuzațiile de plagiat aduse șefei DNA, președintele Klaus Iohannis a avut un mesaj tranșant: „Nu vreau să personalizăm discuția pentru x sau z sau y. Cine a plagiat pleacă. Am discutat cu studenții și mi-au spus că plagiatul nu e problemă cea mai mare a sistemului universitar. E o problemă la nivelul societății, e o formă de hoție, iar dacă vrem o societate mai bună atunci trebuie să fim foarte intransigenți”.