DECIZIE. HBO Max retrage temporar filmul „Pe aripile vântului”, din cauza tensiunilor rasiale. Acțiunea se petrece pe o plantație din Atlanta

Publicat: 10 06. 2020, 09:03
DECIZIE. HBO Max retrage temporar filmul „Pe aripile vântului”, din cauza tensiunilor rasiale. Acțiunea se petrece pe o plantație din Atlanta / Foto: Captură Youtube

Celebrul film „Pe aripile vântului” din 1939 a fost retras temporar din serviciul HBO Max, după mai multe critici legate de „romantizarea sclaviei”.

Povestea epică petrecută în timpul Războiului Civil, ecranizată în 1939, cu Clark Gable în rolul lui Rhett Butler și Vivien Leigh în cel al lui Scarlett O’Hara, are la bază un roman scris cu trei ani înainte de Margaret Mitchell, scrie dailymail.co.uk.

Filmul prezintă idila furtunoasă din timpul Războiului Civil și al Reconstrucției, pentru care Hattie McDaniel a câștigat primul Oscar oferit unei persoane de culoare.

Filmul de mare succes, acuzat că „romantizează sclavia”

Producția-cult a fost criticată însă în repetate rânduri din cauza „romantizării sclaviei” pe plantație.

În contextul uciderii cetățeanului de culoare George Floyd de către cei trei polițiști, filmul capătă o altă conotație.

Luni, John Ridley, scenaristul unui alt film de succes, „12 ani de sclavie”, a scris în Los Angeles Times despre dorința lui ca filmul să fie scos din grila HBO.

„Nu este doar o aluzie în privința reprezentării”, a scris acesta. „E un film care glorifică sclavia din sud. Când nu ignoră ororile sclaviei, se ocupă doar cu perpetuarea celor mai groaznice stereotipuri legate de persoanele de culoare.

E un film care, ca parte narativă a „Cauzei Pierdute”, romantizează Confederație, îi oferă legitimitate, cum că mișcarea secesionistă a fost ceva mai bun decât o grupare sângeroasă, care vindea și cumpăra ființe umane”, a declarat Ridley.

Cuvântul care începe cu „N”, regăsit de multe ori în scenariu

Filmul a fost controversat dintotdeauna. Criticul afroamerican de film Earl J. Morris a cerut, la un moment dat, eliminarea cuvântului „cu N” din scenariu, prezent de multe ori.

Decizia îl va înfuria, probabil, pe Donald Trump, care este mare fan al filmului. Președintele american s-a declarat nemulțumit după gala Oscar din februarie, când filmul „Parasite” a plecat acasă cu mare premiu: „Câștigătorul este din… Coreea de Sud. Despre ce naiba este filmul? Avem deja destule probleme cu Coreea de Sud pe partea de comerț. Putem să readucem „Pe aripile vântului” pe scenă, vă rog?”

Pe de altă parte, Ira Madison III, gazdă a podcast-ului Keep It, a râs alături de cei 204.000 followeri, referitor la furia conservatorilor: „Este amuzant cum unii rasiști vor ca filmul să rămână pe HBO Max, chiar dacă a făcut ca Hattie McDaniel să devină prima persoană de culoare din istorie care a câștigat un Oscar”.