Vremurile se schimbă, vecinii Rusiei încearcă să învingă dependența de combustibilii rusești. Moscova și metoda „levier”: Prețurile preferențiale, instrument pentru menținerea influenței și loialității politice

Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kazahstan au rupt legăturile cu Uniunea Sovietică în urmă cu mai bine de trei decenii. Și-au dezvoltat propriile economii și politici externe. Cu toate acestea, în domeniul critic al securității energetice, nu s-au schimbat prea multe. Vecinii Rusiei rămân, în mare măsură, dependenți de bunăvoința Kremlinului.

Criza a început să se dezvolte în această primăvară și vară, se arată într-o analiză publicată de Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA).

• Atacurile cu drone ale Ucrainei asupra rafinăriilor din Rusia au devenit din ce în ce mai eficiente.
• Pe 6 iulie, dronele au ajuns pentru prima dată la rafinăria din Omsk, la aproximativ 2.700 km de granița cu Ucraina.
• Cea mai mare rafinărie din Rusia a fost forțată să oprească producția, notează Sergiy Makogon, autorul analizei.

Moscova a prioritizat aprovizionarea propriilor regiuni cu combustibil

Omsk este al unsprezecelea mare producător de benzină lovit. Era principalul furnizor de produse petroliere către Asia Centrală și Mongolia.

Perturbările au continuat, fiindcă Moscova a prioritizat aprovizionarea propriilor regiuni cu combustibil.

„Deși nu a făcut niciodată parte din Uniunea Sovietică, Mongolia este cea mai vulnerabilă la șoc. Peste 90% din produsele sale petroliere provin din Rusia.

• La stațiile de alimentare din Ulan Bator s-au format cozi.
• Au fost introduse restricții semnificative asupra vânzărilor de combustibil.

Semnele de avertizare apăruseră la începutul anului. Atunci, China a interzis exporturile de produse petroliere, după perturbarea fluxurilor de petrol cauzată de războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului.

Oficialii mongoli au recunoscut că importurile rusești vor trebui temporar să acopere întreaga cerere de combustibil a țării. Practic, nu exista nicio alternativă.

Kârgâzstanul este, de asemenea, complet dependent de benzina rusească, potrivit președintelui Sadyr Japarov. A accelerat dezvoltarea unei noi rafinării cu o capacitate anuală de 450.000 de tone.

Prima sa fază ar putea acoperi un sfert din cererea națională. Japarov spune că va avea nevoie de cel puțin încă două uzine pentru a-și asigura propria aprovizionare cu benzină”, scrie autorul analizei.

Acesta este expert în energie și are peste 20 de ani de experiență pe piețele de gaze din Ucraina și Europa Centrală și de Est (CEE).

Rusia încă furnizează aproape jumătate din benzina necesară Uzbekistanului. Ce se întâmplă în Kazahstan

În iulie, livrările de gaze rusești către Tadjikistan au scăzut la jumătate. Livrările de kerosen pentru aviația rusească s-au oprit complet.

Dușanbe a solicitat volume de înlocuire din Kazahstan, Uzbekistan și Turkmenistan, dar cu succes limitat.

„Tadjikistanul își negociază volumele anuale de aprovizionare cu combustibil cu Rusia. Dar acordul seamănă mai mult cu o înțelegere politică recurentă decât cu o tranzacție obișnuită de piață.

Uzbekistanul a fost mai puțin afectat decât vecinii săi. Are o capacitate internă de rafinare care acoperă o parte din cererea sa. Rusia încă furnizează aproape jumătate din benzina necesară.

• Cu trei rafinării operaționale, Kazahstanul își acoperă aproape toate nevoile interne de produse petroliere și a avut cel mai puțin de suferit.

• Cu toate acestea, a putut oferi puțin ajutor vecinilor săi din cauza capacității neutilizate limitate.
• Produce anual aproximativ 90 de milioane de tone de petrol. Cea mai mare parte este exportată sub formă de țiței nerafinat și doar aproximativ 18% este rafinat pe plan intern.

Ideea construirii unei alte rafinării este în discuție de 17 ani.

Criza a scos la iveală vulnerabilități structurale care contează mai mult decât provocările imediate în materie de aprovizionare”, explică expertul în energie.

Efectul de levier, instrument central al politicii externe a Moscovei

Toate aceste țări nu au ieșire la mare. Rutele alternative de aprovizionare trebuie să traverseze statele vecine, inclusiv Rusia sau China.

• Marea Caspică oferă o rută potențială pentru produsele petroliere din Azerbaidjan și, în cele din urmă, Iran.
• Dar dezvoltarea unor astfel de alternative necesită infrastructură, acorduri comerciale și angajament politic.
• Regiunea a văzut deja cum creșterile de prețuri pot declanșa tulburări de masă.

Protestele din Kazahstan, din ianuarie 2022 au început cu o creștere bruscă a prețurilor la benzină. Cozile la combustibil și creșterile dramatice ale prețurilor în Mongolia și Tadjikistan nu sunt doar probleme economice. Ar putea deveni rapid puncte de criză politice.

„Moscova a folosit dintotdeauna prețuri preferențiale la combustibil ca instrument pentru menținerea influenței și loialității politice. Dar capacitatea sa de a face acest lucru a fost drastic redusă.

• Este remarcabil faptul că o regiune atât de bogată în petrol și gaze nu se poate aproviziona în mod fiabil cu produse petroliere rafinate.
• Mai multe state sunt încă expuse insecurității de a avea un singur furnizor.
• Este rezonabil să ne întrebăm dacă acesta este pur și simplu rezultatul eșecurilor pieței și al investițiilor slabe.
• Sau aceasta a fost întotdeauna intenția Kremlinului?

Dependența creează efect de levier, iar efectul de levier este un instrument central al politicii externe a Moscovei”, continuă autorul analizei.

Independența formală și suveranitatea energetică autentică nu sunt același lucru

Regiunea, mai scrie Sergiy Makogon, are suficiente resurse de țiței pentru o rafinărie comună capabilă să satisfacă o mare parte din cererea sa.

Cu toate acestea, niciun astfel de proiect nu s-a materializat în cei 35 de ani de independență.

„O explicație este comercială. Companiile petroliere ar putea considera mai profitabil să exporte țiței la prețuri mondiale decât să îl rafineze și să îl vândă pe piețe unde guvernele încearcă să mențină prețuri de consum scăzute.

Proiectele mari de rafinare necesită

• garanții pe termen lung ale cererii
• reglementări stabile
• finanțare
• un acord privind modul în care vor fi împărțite costurile și beneficiile.

Aceste obstacole sunt reale, dar nu sunt insurmontabile. O strategie regională ar putea combina noi capacități de rafinare, rute de import diversificate, rezerve strategice de combustibil și prețuri mai transparente.

Și, în mod crucial, astfel de măsuri ar reduce capacitatea oricărui furnizor individual de a transforma orice perturbare într-o criză strategică.

Lecția centrală este simplă. Independența formală și suveranitatea energetică autentică nu sunt același lucru. Asia Centrală a petrecut 35 de ani construind-o pe prima, iar cea de-a doua trebuie să urmeze”, încheie expertul în energie.

Foto main – Profimedia Images