Deputații au respins moțiunea simplă a USR împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Șova

Publicat: 27 06. 2018, 13:23
Actualizat: 25 03. 2019, 23:39

Deputații au respins moțiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor cu 120 de voturi ” pentru”, 153 de voturi ” împotrivă” și o abținere.

Deputat PNL Lucian Bode a susținut în plen că liberalii au votat pentru adoptarea acestei moțiuni.

„Domnule ministru al Transporturilor, Lucian Șova, ați afirmat recent în ședința Comisiei pentru Transporturi că atunci când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari și vor pleca multinaționalele. Este o afirmație incredibilă. Un ministru al Transporturilor ar trebui să fie un campion al infrastructurii. Dumneavoastră, din contră, sunteți un veritabil ministru Anti-Autostrăzi”, se arată în textul moțiunii simple.

Ministrul Transporturilor Lucian Șova a declarat luni, în cadrul dezbaterii la Camera Deputaților a moțiunii simple prin care USR i-a cerut demisia, că în mandatul său de cinci luni au fost semnate peste 1.100 de acte normative și există bani pentru cele 13 autostrăzi care sunt în stadiu de șantier.

„Încă din prima zi de mandat am început să identific toate piedicile care stăteau în calea dezvoltării infrastructurii în România și nu au fost deloc puține. Vreau să vă informez că în 5 luni de mandat am elaborat, am inițiat, am aprobat un număr de 22 de ori mai multe acte normative și documente în vederea dezvoltării infrastructurii și funcționării Ministerului decât în media anilor precedenți pentru aceeași perioadă, și mă refer la peste 1100 acte normative pe care le-am semnat în cele 5 luni de mandat.(…) Astăzi în România pe toate șantierele aflate în lucru, mă refer la 13 șantiere de autostrăzi, nu mai există nicio barieră administativă, nu mai e nevoie de nicio autorizație, iar toți banii sunt la dispoziția constructorilor, acest lucru nu s-a întâmplat de mulți ani în România, poate niciodată”, a declarat luni ministrul Transporturilor, Lucian Șova, de la tribuna plenului Camerei Deputaților.