Detalii de ultimă oră despre starea lui Mihai Constantinescu. Cântărețul este internat la Spitalul Floreasca

Publicat: 15 05. 2019, 09:39

Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că starea de sănătate a interpretului de muzică ușoară Mihai Constantinescu este staționară, dar foarte gravă.

„Nici mai rău, nici mai bine ca ieri. Nu a făcut alte stopuri cardiace sau alte evenimente. Starea sa de sănătate e stabilă, nu s-a modificat nimic de aseară. E în stare stabilă, dar foarte gravă”, au precizat sursele citate, pentru MEDIAFAX.

Cântărețul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală luni, în urma unui stop cardio-respirator.

Mihai „nu e la prima problemă de genul ăsta”, a declarat Adrian Daminescu pentru MEDIAFAX. „Dormea lângă soție și soția și-a dat seama că nu mai respiră. Mi s-a spus că a durat 10 minute până l-au resuscitat. Dacă sunt mai mult de trei-patru minute, cred că îți pierzi memoria și e greu să îți mai recapeți cunoștința”, a mai spus muzicianul.

„Tot ce putem să facem acum e să stăm cuminți și să ne rugăm pentru el”, a completat Adrian Daminescu.

Mihai Constantinescu și-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace.

În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenții chirurgicale la Secția Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficiență mitrală gradul 3/4, insuficiență tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artistul a fost supus unei noi intervenții chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncție.