Dezamăgit pentru că l-a părăsit soția, un român a spart 27 de farmacii din Belgia. Bărbatul susține că „îl durea inima”

Publicat: 30 09. 2022, 10:27
Sursă Foto - MediaPharm

Un român a spart 27 de farmacii din Belgia, supărat că a fost părăsit de soția sa. Motivul pentru care bărbatul s-a decis să dea pagubă farmaciilor, ar fi fost că îl durea inima.

Supărare mare pentru un român din Belgia, care a spart 27 de farmacii. Ce l-a făcut pe bărbat să recurgă la aceste acțiuni? Durerea pe care o simțea pentru că îl părăsise soția. Cei doi erau împreună de 30 de ani.

Procesul de judecată a început marţi, la Bruxelles, iar bărbatul și-a recunoscut toate faptele comise în urmă cu un an.

Românul a mărturisit că atunci când i se punea pata pe câte o farmacie, smulgea un capac de canal sau un grătar de pivniță și le arunca prin ușa sau geamurile acesteia, potrivit Antena3.ro.

Un profesor român s-a apucat de furat în Belgia pentru ca fiul său, un cunoscut avocat din România, să îi acorde atenţie

Un profesor român care era la pensie, riscă un an de închisoare pentru că a comis mai multe furturi din magazine în localităţile belgiene Tielt şi Izegem.

Cadrul didactic nu ducea lipsă de bani, ci a dorit doar să îi atragă atenţia fiului său, un avocat din România.

În primăvara anului 2021, personalul unui supermarket din localitatea belgiană Tielt a descoperit că un număr mare de pixuri, marca Parker, dispăruseră de pe rafturi.

Angajaţii au decis să instaleze o mică cameră de luat vederi şi au urmărit ce se întâmplă mai departe. Iar rezultatul n-a încetat să apară: în 18 iunie, au observat pe imagini că un bărbat a luat trei pixuri fără să plătească.

Pe 28 iunie, scenariul s-a repetat. O vânzătoare a decis să îl urmărească şi a văzut cum acelaşi bărbat a sustras alte câteva pixuri. Acesta a fost identificat în persoana lui I.C. (68 de ani), un fost profesor, de naţionalitate română, care este posibil să fi comis alte patru furturi similare dim alte magazine. În ziua de 18 iunie 2021, fostul cadru didactic a sustras un ceas inteligent dintr-un magazin din oraşul Tielt.

10 zile mai târziu, a furat bunuri în valoare de 316 euro din acelaşi magazin. În acea zi a sustras şi mai multe perechi de chiloţi dintr-un alt magazin din aceeaşi localitate.

Fostul profesor riscă acum o pedeapsă cu închisoarea de un an, dar avocatul său a cerut suspendarea sancţiunii penale ţinând cont de motivele care l-au determinat pe bărbat să comită faptele, potrivit ȘtiriDiaspora.ro.