„Din spital scapi dacă ai un Dumnezeu al tău”. Mărturia medicului care a făcut publice imaginile de groază de la Spitalul de Arși

Publicat: 19 07. 2016, 16:29
Actualizat: 11 10. 2016, 13:23

Sesizări la Ministerul Sănătății, toate rămase fără reacție. „Niciun răspuns, v-am spus că am ținut legătura prin consilierii domnului ministru. Adică toți consilierii știau tot ce există la spital”, a explicat pentru Gândul medicul de la Spitalul de Arși care a declanșat cel mai recent scandal după ce a trimis presei înregistrarea în care rănile unui pacient grav bolnav erau pline de larve

Cu aceeași situație s-a confruntat și atunci când a venit vorba să facă reclamații la conducerea spitalului cei care, teoretic, ar fi trebuit să fie cei mai interesați de bunăstarea pacienților. Ba chiar mai rău, pentru că, după ce a făcut referate peste referate, după ce a discutat de nenumărate ori cu managerul instituției, Camelia Roiu a ajuns să fie hărțuită și să „trăiască foarte greu”.

„Da, am făcut referate, am avut discuție cu managerul, fost manager. Răspunsuri, v-am spus, ignorare totală, mai mult, am fost supusă abuzurilor, hărțuirilor, injuriilor din partea șefilor. Nu chiar amenințată, dar v-am spus, eram oarecum hărțuită și psihic și… Am trăit foarte greu”, a adăugat medicul de la Spitalul de Arși.â

Cum stăteau lucrurile la momentul tragediei de la Colectiv? „Absolut” la fel, spune convinsă doctorița, pentru că în spital erau aceleași condiții. Și nu de ieri, de azi, ci de prea multă vreme.

„De foarte mulți ani lucrurile stau așa, pentru că nimeni nu a fost interesat de fapt de un centru adevărat de arsuri, cu tot ce implică el, înțelegeți?”, a declarat pentru Gândul Camelia Roiu. Medicul a dezvăluit că în vinerea tragediei de la Colectiv i-a fost spus răspicat de către secretarul de stat Tucmeanu că nu mai vrea ca DNA-ul să vină în instituție și atunci au început și amenințările.

„În vinerea Colectiv, vineri dimineața am primit un telefon de la managerul spitalului care mi-a spus să vin că ma caută secretarul de stat Tucmeanu. Am vorbit cu el și mi-a spus textual ‘doamna doctor, eu nu mai vreau să vină DNA-ul în spitalul ăsta”. Eu am spus că știu că se vor face achiziții, ei au început să se teamă și mi l-au trimis să mă amenințe. Acel secretar de stat a fost arestat de DNA la câteva zile după”, a mai spus Camelia Roiu. Tocmai această atitudine a determinat-o să facă publică înregistrarea, faptul că se simte „obligată să asist neputincioasă la un malpraxis care este perpetuat și girat de toate autoritățile”.

„Sunt infecții nosocomiale de care eu am atras atenția. Am înregistrat plângeri scrise, am o înregistrare cu domnul manager în care îi spun că toți pacienții mor de infecții și că el va răspunde. Mă simt într-o stare de nesiguranță totală. Sunt obligată să asist neputincioasă la un malpraxis care este perpetuat și girat de toate autoritățile. Eu am făcut în disperare filmul pus pe tolo.ro. Este filmat de mine pentru că am ajuns la o disperare împreună cu colegii mei din acest spital, știu că am colegi care vor să mă linșeze, să mă potolească, să mă bage în comisii dar am și colegi pe care îi stimez, care își fac munca și care sunt revoltați. Nu mai aveam cu ce să intervin, știam că este într-o stare gravă, nu aș fi ajutat în niciun fel. Am ajutat pacienții care urmau să vină, am șocat tocmai că știau ce se întâmplă”, a declarat medical după ce a fost audiată la Poliția Capitalei.

În aceste condiții, să scapi cu viu odată ajuns la Spitalul de Arși nu e deloc o certitudine, ci, mai degrabă, o chestiune de noroc divin, arată Roiu.

„Dacă ai un Dumnezeu al tău și niște medici care, mă rog, să lupte pentru tine până în ultima clipă (n.r. ai șanse să scapi cu viață). Dar, mă rog, medicii, în majoritatea cazurilor, în condițiile astea, vă dați seama că nu pot să facă mare lucru”, încheie femeia.

Anchetatorii au demarat și o a doua anchetă, pentru ucidere din culpă, după ce o femeie a decedat la unitatea medicală după o transfuzie sanguină greșită. După ce au fost deschise dosarele, Ministerul Sănătății a dispus închiderea secției Anestezie – Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Arși.