Director de școală beat, la volan, în județul Sibiu. Ce a urmat

Publicat: 04 02. 2016, 07:54

Purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Welter, a declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul a lovit cu mașina, luni, trei autoturisme parcate.

„Acesta avea o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a spus Elena Welter.

Potrivit acesteia, conducătorul auto este cercetat penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

La rândul său, inspectorul școlar general al ISJ Sibiu, Ștefan Firu, a declarat că joi dimineața o comisie disciplinară va merge la Școala Generală „Octavian Goga” din Rășinari, pentru a face o anchetă pe numele directorului școlii, C.V.

Conform lui Firu, directorul ar fi declarat că accidentul a avut loc pentru că mașinii pe care o conducea i s-a stricat ambreiajul. Acest aspect nu poate fi verificat de ISJ, a adăugat Ștefan Firu, însă directorul va fi tras la răspundere pentru că la ora la care s-a produs accidentul trebuia să fie la școală.

„Joi dimineața, inspectoarea de management și inspectoarea de zonă vor fi la Rășinari, îi vor cere o notă explicativă. Eu nu pot să cer o notă explicativă dacă i s-a stricat sau nu ambreiajul, cum mi-a spus domnul director, dar pot să îi cer notă explicativă de ce la ora aia nu era la școală”, a declarat inspectorul general școlar.

Potrivit acestuia, directorul școlii din Rășinari ar nu ar fi informat ISJ despre accident, ci a fost sunat de reprezentanții Inspectoratului după ce s-a aflat de incident.

„Eu nu am fost informat de către domnul director de eveniment. Am aflat și l-am sunat. Zice că ar fi lovit doar o mașină, că i s-a rupt ambreiajul, i s-au blocat frânele. (…) Eu sper să aibă demnitatea să își dea demisia”, a conchis Firu.