Directorul executiv al Finanțelor Publice Ilfov, trimis în judecată pentru luare de mită

Publicat: 08 10. 2013, 13:00
Actualizat: 08 10. 2013, 13:04

Directorul executiv al Finanțelor Publice Ilfov, Claudiu Ristea, a fost trimis în judecată de DNA, care îl acuză că ar fi primit 30.000 de lei de la administratorul unei firme pentru a aviza deblocarea contului societății, luarea de mită fiind intermediată de doi inspectori din subordinea acestuia.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Claudiu Ristea, director executiv al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Ilfov, pentru luare de mită.

În același dosar vor fi judecați, în stare de libertate, Augustin Constantin Murgoci și Alexandru Bogdan Filip, inspectori la AJFP Ilfov, pentru complicitate la luare de mită, se arată într-un comunicat de presă de marți al DNA.

Potrivit procurorilor anticorupție, în 5 septembrie, Ristea a acceptat promisiunea administratorului unei societăți comercială (denunțător în cauză) de a primi cel puțin 20.000 de lei, pentru ca în schimb să semneze documentele necesare la deblocarea conturilor firmei.

„Promisiunea i-a fost transmisă lui Ristea Claudiu prin intermediul inculpaților Murgoci Augustin Constantin și Filip Alexandru Bogdan, inspectori, care, ulterior, i-au transmis persoanei denunțătoare acordul directorului, precum și faptul că acesta, în schimbul promisiunii făcute, a semnat documentul necesar la unitatea bancară pentru deblocarea contului societății. Urma ca, ulterior, denunțătoarea să retragă suma destinată directorului AJFP Ilfov și să o remită prin intermediul celor doi inspectori”, au scris procurorii DNA în rechizitoriul trimis instanței.

În 10 septembrie, Filip și Murgoci au primit de la administratorul firmei 30.000 de lei, conform înțelegerii anterioare. În aceeași zi, Murgoci i-a dat lui Ristea cei 30.000 de lei, aceștia fiind prinși în flagrant, potrivit procurorilor.

Tribunalul București a dispus în 11 septembrie, la cererea procurorilor, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Claudiu Ristea.

Dosarul va fi soluționat de magistrații Tribunalului București.