Directorul Gărzii de Mediu Galaţi a murit de COVID-19. Era internat în stare gravă de câteva zile

Publicat: 30 10. 2021, 17:57
Actualizat: 30 10. 2021, 18:02
Directorul Gărzii de Mediu Galaţi a murit de COVID-19 / Sursă FOTO: viata-liberă.ro

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Galaţi, Marian Daniel Mocanu, a murit la 42 de ani din cauza COVID-19. În ultimele zile, acesta a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă din Galaţi după infectarea cu virusul.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Galaţi, Marian Daniel Mocanu (42 de ani), s-a infectat cu noul coronavirus şi a fost internat în spital pentru tratament de specialitate. Starea acestuia de sănătate s-a agravat, iar sâmbătă, 30 octombrie, a decedat, relatează Adevărul.

Marian Daniel Mocanu era comisar şef al Gărzii de Mediu Galaţi din 2015. A absolvit Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din Iaşi, în 2001, şi a lucrat în cadrul Gărzii de Mediu din 2005. Anterior, a activat în mediul privat, în comerţ.