Directorul general al RAAN a fost schimbat din funcție

Publicat: 30 03. 2013, 12:09
Actualizat: 28 07. 2014, 21:08

Directorul general al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, Gheorghe Dulcea, a fost schimbat din funcție vineri, în locul său fiind numit Marius Preda, fostul director al platformei Romag Prod din cadrul RAAN, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit prim-vicepreședintelui Blocului Național Sindical, Ion Pisc Scrădean, conducerea RAAN a fost schimbată în cadrul ședinței Consiliului de Administrație de vineri, prin ordinul ministrului Energiei, Constantin Niță, fostul director al Romag Prod Marius Preda fiind numit director general al Regiei în locul lui Gheorghe Dulcea.

Gheorghe Dulcea a revenit în funcția de director economic, funcție pe care a deținut-o până în anul 2011.

Marius Preda lucrează în cadrul RAAN din anul 1983, iar din anul 2001 a fost director al Combinatului de Apă Grea, Romag Prog.

Pisc a mai spus că, totodată, a fost schimbată conducerea platformei Romag Termo, director fiind numit Octavian Graure, fost director al Complexului Energetic Turceni, acesta având misiunea de a transfera în plată Termocentrala către Complexul Energetic Oltenia (CEO), în următoarele trei luni, în contul datoriei de peste 110 milioane de lei pe care o are RAAN către CEO, pentru cărbunele care a fost livrat și neplătit.

Potrivit sindicatelor, la Guvern se află un proiect de hotărâre de Ordonanță de Urgență care prevede reorganizarea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare și care va fi dezbătut luni în comisia de dialog social. Proiectul prevede ca, în prima etapă, cele două institute ale RAAN: Sucursala Cercetări Nucleare (SCN) Pitești și Sucursala de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare (SITON) București se vor comasa într-o regie separată de cercetare și proiectare.

În a doua etapă, în următoarele trei luni, sucursala Romag Termo ar urma să treacă în plată către Complexul Energetic Oltenia, iar în cea de-a treia etapă Romag Prod ar urma să își restrângă activitatea. Astfel, din cele două linii tehnologice care produc apă grea, una ar urma să producă în continuare apă grea, în timp ce a doua linie ar urma să intre în conservare, fapt ce ar duce la disponibilizarea unui număr de angajați de la Romag Prod, care ar putea fi stabilit ulterior.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, a declarat, recent, că, după ce a analizat situația, și-a dat seama că la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare s-a făcut „un jaf de proporții”, acuzând conducerea regiei de „lipsă totală de management”.

„Un jaf de proporții cum nu mi-am putut imagina. O lipsă totală de management, un management mediocru, un management care nu a dorit să pună această companie pe criterii de eficiență”, afirma Constantin Niță.

Ministrul delegat pentru Energie și-a argumentat declarația cu privire la managementul defectuos de la RAAN prin faptul că structura de conducere, care are peste 200 de angajați, menține contracte păguboase.

Referitor la contractele păguboase, ministrul delegat pentru Energie a dat ca exemplu o licitație de construire a unei intalații de evacuare a zgurii și cenușii în șlam dens, pe platforma Romag Termo, lucrare care a fost câștigată și începută în 2009, de societatea Confort S.A., firmă deținută de omul de afaceri Georgică Cornu, și al cărei preț s-a dublat, deși nu a fost terminată până în prezent.

În scopul scăderii cheltuielilor la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, Constantin Niță a mai spus că se va rezilia contractul de pază pe care unitatea îl are cu firma deținută de familia directorului Poliției Locale, Constantin Micșoniu, în valoare de un milion de euro pe an, urmând ca de paza Regiei să se ocupe angajații Regiei.

„Nu mai vorbim despre gestionarea intrărilor de cărbune, o vraiște totală. Secretarul de stat s-a plimbat săptămâna trecută prin mine, prin depozitul de cărbune. Nu l-a întrebat nimeni nimic și plătim 160 de oameni de pază. Este de neacceptat un asemenea mod de a conduce o asemenea regie. De ce trebuie să facem pază pe 150 de oameni de la o societate, nu știu care… De ce nu o facem cu ai noștri, oamenii de acolo dacă tot vrem să-i disponibilizăm, de exemplu”, mai spunea Niță.

Întrebat de corespondentul MEDIAFAX dacă va fi demisă conducerea RAAN, Niță a spus: „Deocamdată nu, după ce finalizăm toată analiza… dar vin clipe și mai grele”.

Directorul general al RAAN, Gheorghe Dulcea, este unul dintre cei mai vechi directori ai unității, el ocupând până în 2001 funcția de director economic, după care a fost numit director general odată cu schimbarea Guvernului.