Disperat să scape, un dealer de droguri a dat cu mașina peste un polițist din Timiș. „Mica avere” confiscată după percheziții

Publicat: 12 01. 2018, 21:32

Potrivit DIICOT, procurorii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților Ebetiuc Mircea Fabian, Șerban David și Șerbănică Alexandru Ionuț pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată.

„La data de 11.01.2018, inculpații Ebetiuc Mircea Fabian, Șerban David și Șerbănică Alexandru Ionuț au fost surprinși in flagrant, în timp ce încercau să tranzacționeze 1.122 comprimate MDMA și 73 fragmente de comprimate MDMA, a căror valoare pe piața neagră, în zona dealerilor de droguri, este de aproximativ 52.000 de lei. La momentul surprinderii în flagrant inculpații, cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, au încercat să fugă cu autoturismul lovind lucrătorul de poliție aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, acesta din urmă fiind luat pe capota autoturismului și aruncat, în urma impactului prezentând lovituri în zona cranio-cerebrală”, se arată în comunicatul DIICOT.

De la domiciliul celor trei au fost ridicate, vineri, după percheziții, 32 comprimate MDMA, 73 fragmente de comprimate MDMA, 188,10 grame cannabis, precum și bunuri destinate preparării drogurilor pentru consum (grinder și cântar electronic și 2.100 de lei, susceptibili de a proveni din traficul ilicit de droguri.

În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii spun că inculpații fac parte dintr-un grup infracțional organizat specializat în traficul intern și internațional, comercializarea și consumul de droguri de risc și mare risc.

Potrivit DICOT, liderul grupării a preluat mai multe colete cu droguri, expediate din Spania, prin intermediul unor firme de transport internațional. Ulterior, atât el, cât și ceilalți membri (studenți) care au aderat la grupare, le-au distribuit pe raza județelor Timiș, Mehedinți, Caraș-Severin și Arad.

Cei trei inculpați vor fi prezentați Tribunalului Timiș cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.